Interviu cu Răzvan, membru Nuova Guardia

interviu din revista Romanian Ultras nr.3 (anul 2004)

Unii spectatori înteleg să îşi susţină echipa activ, alţii nu. Când ai fost pentru prima oară pe stadion şi ce te-a făcut să alegi prima variantă?
Primul meci de care-mi amintesc perfect este un Dinamo-ASA Tg.Mureş (stagiunea ’85-’86 cred), terminat 1-1, cu Cernăianu antrenor, la sfârşitul căruia toată tribuna a II-a striga “Cernăianu huidu-hu, ia-Å£i valiza şi te du!â€?. Era ceea ce acum savant se cheamă “contestazioneâ€?. Făcând fotbal la Dinamo, locuind aproape de stadion, îţi dai seama că toată copilăria mea a însemnat aproape exclusiv Dinamo. Am avut norocul să trăiesc pe viu, alături de tata, câteva meciuri memorabile de dinainte de ’89: Dinamo-Steaua 2-1(cu Valentin C. în tribună cu steagul Stelei), Dinamo-Nentori 1-2, Dinamo-Sampdoria 1-1, Dinamo-Dundee 1-1) cu golul apoteotic al lui MateuÅ£ care ne-a adus calificarea) şi, mai ales, prima şi poate cea mai importantă deplasare din viaÅ£a mea: Steaua-Dinamo 0-3 (15 septembrie 1989).
Poate temperamentul meu, poate atmosfera (pot să amintesc de un Dinamo-OM 0-0 pe „23â€?, cu peste 50 000 de oameni), cu siguranţă “noul valâ€? de după 1995 care a schimbat radical lucrurile – toate la un loc au contribuit la implicarea mea. Şi, mai presus de toate, dragostea mea pentru Dinamo.

Descrie-ne primii ani în galeria dinamovistă.
Uf! Nici nu ştii ce-mi ceri! Vorbind de galeria de după ’96 (pentru că am avut “privilegiulâ€? să fac parte şi din galeria lui Nicu, Maciu & company de la tribuna I de pe Dinamo) e ca şi cum mi-ai cere să-Å£i povestesc viaÅ£a mea. Nu sunt patetic: în perioada aia, din ’96, practic “galeriaâ€? era tot ce conta pentru mine, aproape toÅ£i prietenii mei pe care îi am şi acum (şi pentru care mă consider norocos!) provin de-acolo, orice (facultate, distracÅ£ii, fete) se leagă într-un fel sau altul de asta. Vremuri diferite, uneori incredibil de grele, cu frustrări, umilinÅ£e, nereuşite, dar şi satisfacÅ£ii imense: mergeam la Hunedoara, în Cupă, miercuri, în optimi şi credeam că dominăm lumea: aşteptam chiar şi o lună o astfel de deplasare “lungăâ€?! Apoi coregrafiile, pe care acum le privesc cu atâta drag, nu datorită calităţii, ci pentru că îmi aduc aminte de nopÅ£i nedormite, de salamuri mâncate pe fugă, de scuze, minciuni sau pretexte pentru părinÅ£i sau iubite, incidentele, şedinÅ£ele memorabile, cântecele în italiană pe care le cântam visându-ne la Milano sau Roma… sunt prea multe şi n-am cum să fiu bine înÅ£eles… Poate că sunt nostalgic după vremurile alea, dar numai cine le-a trăit poate să mă înÅ£eleagă!

1995 – Bacău – Dinamo

Care crezi că a fost rolul grupului din care faci parte în dezvoltarea galeriei?
Mă întrebi ceva ce ştie toată lumea: din Nuova Guardia, aşa cum s-a constituit ea şi cum a evoluat până la un moment dat, au făcut parte toÅ£i cei care aveau în comun ceva cu fenomenul ultras dinamovist. E clar că o bună perioadă de timp “galeriaâ€? lui Dinamo (eu i-aş spune mai degrabă mişcarea ultras din Peluza Nord) a însemnat Nuova Guardia şi, de aceea, rolul ei a fost fundamental. E deci, meritul tuturor celor care în perioada aia au făcut parte din grup (şi pe care n-aş vrea să-i enumăr pentru că există riscul de a uita pe cineva) că actuala PCH a ajuns la nivelul ăsta. Faptul că fiecare a ales un drum, perfect normal şi de înÅ£eles, că noi am rămas în grup, e deja altă discuÅ£ie. Aşa cum eu sunt recunoscător lor, tuturor celor care din ’96 încoace, indiferent dacă fac parte dintr-un grup sau altul, s-au zbătut pentru Dinamo făcând parte din NG, aşa ar trebui să fie şi noii veniÅ£i cei care, datorită vârstei, nu au de unde să ştie că odată, chiar dacă demult, Nuova Guardia ne unea pe toÅ£i într-un fel ce nu poate fi descris.

Steaua – Dinamo 97/98
Deplasarea este, poate, unul din cele mai frumoase elemente ale vieţii de ultras. Care deplasări ţi-au rămas în suflet?
Acum, dacă mă întrebi, cred că am ajuns cu numărătoarea , nu ştiu cât de exactă, la peste 100 de deplasări, în timp ce prieteni de-ai mei cred că au 150 şi peste. Am menÅ£ionat numărul pentru a explica dificultatea alegerii uneia sau alteia, pentru că au fost multe frumoase, pline de satisfacÅ£ii, altele pline de amărăciune. Totuşi, pe plan intern, m-aş opri la deplasarea de la Timişoara, din martie ’97 (3-0 pt.Poli), când Buduru ne-a întrebat: „Ce căutaÅ£i mă aici?â€?, la cele 2 apocaliptice de la ConstanÅ£a, vara(’98 şi ’99), când am fost peste 3 500, umplând peluza şi, de dată recentă, la deplasarea de la Timişoara- ultima, când, practic, am luat campionatul.
Externe: nu pot să uit deplasarea la Tirana, cu microbuzul (prin Macedonia, la 20 de km. de zona de conflict, fiind opriÅ£i din 10 în 10 km. de patrule înnarmate care se uitau la noi ca la nişte marÅ£ieni – “ce nebuni ar trece prin aşa ceva pentru un meci?â€?), la Liepaja, la capătul lumii, în august 2003 (jucând măgăruşul pe pistă în pauza meciului de Cupa UEFA!) şi, peste toate, cea de la Lisabona de pe “Da Luzâ€?.

La Liepajas, in 2003

Care sunt în opinia ta avantajele PCH în duelul cu rivalii bucureşteni?
Avantajele, în opinia mea, sunt: peluza condusă de un ultras, care ne înţelege şi are aceleaşi dorinţe ca şi noi (nu vreau să jignesc pe nimeni, dar în celelalte peluze bucureştene nu e acelaşi lucru), nucleul PCH e unit, nemăcinat de interese opuse şi, lucrul pe care mulţi îl intuiesc dar prea puţini îl ştiu – există un om, nu o să-i spun numele, care, practic, duce în spate această peluză, prin perseverenţă, prin încăpăţânare- sigur nu o să se bucure când o să citească astea, dar, dincolo de defectele lui, merită din partea mea o minimă dovadă de recunoştinţă.

PCH a folosit deseori numele şi simbolul Bucureştiului în acţiunile ei. Ce înseamnă pentru tine Bucureşti?
Trinomul “Dinamo, PCH, Bucureştiâ€? e valabil şi pentru mine şi pentru grupul din care fac parte. La întrebarea asta, risc să răspund căzând în capcana “cuvintelor mariâ€?. Dar: Bucureştiul e oraşul în care m-am născut, am evoluat ca om, în care sper să locuiesc până la moarte. E CAPITALA acestei ţări, e nivelul la care tind toÅ£i ceilalÅ£i (şi e atât de reconfortant că nu au cum să-l ajungă vreodată), e oraşul în care mă plimb noaptea cu maşina şi mă uimeşte din nou şi din nou, e Arcul de Triumf dar şi Pantelimon, e DorobanÅ£i, dar e şi Dristor, e Mall-ul , dar e şi staÅ£ia de metrou. Sunt mândru de oraşul meu şi nimeni, niciodată n-o să-mi poată lua orgoliul de bucureştean.

Politehnica Timisoara – Dinamo 02/03

În numărul doi al revistei noastre, unii cititori/colaboratori au acuzat direct sau voalat PCH. Folosim acest interviu pentru a acorda un drept la replică…
Drept la replică…. nu merită. Sincer, m-a cuprins un amestecat sentiment de dezgust şi indignare citind porcăriile spuse despre PCH de oameni care nu au cum să-şi dea cu părerea, aflându-se la sute de kilometri distanţă, în sărăcie şi ignoranţă. Cred că ultraşii adevăraÅ£i ai acestei ţări (puÅ£ini câţi sunt), dincolo de rivalitate, apreciază şi respectă PCH şi nu iau în serios elucubraÅ£iile unor personaje care ar face mai bine să-şi vadă de ograda proprie…sau de ce-a mai rămas din ea

Privind înapoi, spre anii petrecuti pe stadioane, care crezi ca ar fi cel mai bun si cel mai prost moment din activitatea ta de ultras?
Momente proaste au fost destule: momentul Unione, prezenÅ£a lui Johnny şi a lui Circaru’, divergenÅ£ele interne din diferite perioade…
Fără îndoială, cel mai bun moment este cel din prezent, sezonul 2003-2004: PCH de nota 9, cu coregrafii bune, cântece variate, şi “Vocea Peluzeiâ€?- singura fanzină a unei peluze din România, apărută exclusiv prin fondurile noastre proprii!

Dinamo РFarul 2003/2004 finala Cupei Rom̢niei

Ce sfat ai pentru noile generaţii de ultraşi dinamovişti?
Problema mare e că nu prea sunt “noi generaÅ£iiâ€?. Mi-a plăcut mult ce a spus MicuÅ£u în interviul pe care l-a dat în numărul 2 al revistei şi, care, din păcate, e 100% adevărat: tinerii din ziua de azi nu mai sunt atraşi de stadion, de peluză, de fenomenul ULTRAS: îi atrag din ce în ce mai mult viaÅ£a de noapte, drogurile, cursele de maşini, “hainele de firmăâ€?(deşi, culmea, mulÅ£i nu-şi pot permite nici una dintre astea) şi consideră ca un semn de emancipare aderarea la acest set de pseudo-valori, având o atitudine dispreÅ£uitor-ironică faţă de “disperaÅ£ii ăia din galerieâ€? deşi, în majoritatea cazurilor noi, “disperaÅ£iiâ€? nu ne putem compara cu ei, fiindu-le superiori din punct de vedere moral şi nu numai. Mă doare că tinerii nu aleg să vină în peluză, să cunoască idealul ultras, valorile lui, farmecul, pasiunea, mentalitatea. Deşi am doar 27 de ani, mă consider un “bătrânâ€? la mine în peluză…

Dinamo-Rapid 1997 / 1998 Cupa României

Crezi că într-o ţară cu situaţia economică a României, galeriile pot fi independente faţă de cluburile pe care le reprezintă ?
Crede-mă că ştiu destul de bine realităţile economice şi sociale generale, ca şi cele din peluză. Răspunsul este că pot exista grupuri (de câţiva sau de câteva zeci) ce pot fi independente total ( aşa cum este şi normal) dar sigur nu pot exista “galeriiâ€? total independente faţă de cluburi. E o dilemă enormă ce, din păcate, nu întrezăreşte vreun răspuns: când câştigi 80 sau 100 de euro pe lună cum să mergi într-o deplasare la Timişoara, de exemplu, care costă, numai asta, jumate din câştigul lunar?

Dinamo-Steaua 1996/1997

Ai avut ocazia sa asisti la multe meciuri din Italia. Care sunt, pe scurt, impresiile tale?
Am avut norocul să văd câteva derby-uri(2 la Milano, 1 la Roma)+ încă câteva meciuri (Milan-Juve 2000, Verona-Lazio’00, Atalanta-Genoa ’04, Brescia-Lecce ’04) pe viu şi trebuie să spun că suntem încă departe. E normal, pe de o parte pentru că ei au un trecut de peste 30 de ani, dar pe de altă parte mi-e teamă că nu vom putea ajunge vreodată la mentalitatea lor, la pasiunea lor, la dragostea lor pentru echipa şi pentru ultras. Şi mă gândesc la aproape inexistentul fenomen ultras românesc din provincie, comparativ, de exemplu (comparativ, pe naiba!) cu veronezii sau cu atalantinii. Nu e nici o dramatizare, ci doar un punct de vedere obiectiv. Asta nu înseamnă că nu au şi ei probleme grave (represiunea, transformarea peluzei în firmă, decadenÅ£a mentalităţii, ultraşi doar de dragul modei etc) dar, credeÅ£i-mă, că merită orice efort să-i auziÅ£i o dată la Milano cum cântă “Siamo qui che cantiam…â€? sau să-i vedeÅ£i pe ultraşii Romei cum intră pe stadion… forţând porÅ£ile şi atacând garda…

Cum vezi viitorul fenomenului ultras în România?
Îl văd destul de sumbru. Represiunea, numărul “discretâ€? al ultraşilor, mentalitatea docilă tradiÅ£ională a românilor mă fac să fiu pesimist. Cine ştie, însă?!

Ce înseamnă, după tine, a fi ultras?
Definiţii s-au mai dat în această revistă (unele chiar reuşite), aşa că o să încerc să dau o interpretare proprie: să fii în pat cu o femeie (să faci sex sau nu) şi să te gândeşti la o rimă pentru un mesaj în derby. Şi asta înseamnă a fi ULTRAS.

Un cuvânt de încheiere….
Gândul meu zboară imperceptibil spre cel pe care îl voi considera mereu UNICUL CĂPITAN al lui Dinamo: spre omul şi jucătorul Cătălin Hâldan, căruia vreau să-i mulţumesc că ne-a învăţat ce înseamnă să iubeşti culorile astea şi vreau să cred că în lumea mai bună în care trăieşte, e mândru de noi.
Apoi vreau să-l salut pe un prieten de-al meu, coleg de facultate, dinamovist ca şi mine, care, datorită unui stupid accident de maşină a plecat dintre noi prea repede: Andrei, sper să te bucuri de-acolo pentru event.
Folosesc prilejul ăsta pentru a mulţumi tuturor celor care, în decursul acestor 8 ani plini, au trăit şi s-au zbătut pentru DINAMO şi în special lui Sorin, Chestoru’, Tararache şi Giovanni şi vreau să-i anunţ pe toţi că, din punctul meu de vedere, viaţa mea în PCH a luat sfârşit. Motivele, prea personale pentru a le face publice, nu au legătură cu nimeni altcineva decât cu mine. Cu toate acestea DINAMO şi peluza asta fantastică vor rămâne totdeauna în sufletul meu. Mândru că sunt dinamovist, toată viaţa mea.

Tags: galeria dinamovista, interviu cu un ultras dinamovist, istoric, istorie, nuova guardia, pch, peluza catalin haldan, razvan