Torcida 1950 Split

torcida Perioada cuprinsa intre 1945 si sfarsitul anilor ’60

Dupa incheierea celui de-al doilea rezboi mondial, a crescut subit si interesul pentru sport, in special pentru fotbal , dupa care toata Iugoslavia era inebunita. Dupa desfintarea fostelor mari echipe , au fost infintate unele noi (Dinamo , Steaua Rosie Belgrad , Partizan si altele) , care au intrat in randul celor care nu isi schimbasere numele si nu renuntasera la palmares (Hajduk si Sarajevo). Rivalitatea era uriasa, competitia fiind extrem de atractiva si incitanta – campioana era decisa intotdeauna dupa ultima etapa. Asa s-a intamplat si in ultima zi a lunii octombrie 1950 , cand la Split, in urma meciului Hajduk-Steaua Rosie, se decidea campioana Iugoslaviei. In acel an, fotbalul a capatat o si mai mare popularitate, fiind usor impins de la spate si de incredibila Cupa Mondiala, disputata in Brazilia, care a scos la suprafata talente nemasurate, si mult mai important, o priveliste minunata in prin plan avandu-i pe fanii brazilieni, organizat sub forma unor torcide(n.r.galerii). Un grup de studenti din Zagreb, suporteri ai lui Hajduk, au ramas profund impresionati de atmosfera incredibila de pe Maracana si de pe alte stadioane braziliene. Cum meciul decisiv, cu rivalii de la Steaua Rosie se apropria din ce in mai repede, ambitia lor de asi sustine echipa a crescut din ce in ce mai mult, avand pana la urma drept rezultat crearea unui grup , de factura ultras am putea spune acum, inspirat dupa modelul fanilor brazilieni, intitulat Torcida, care sa-si ajute echipa sa castige campionatul. Nucleul grupului era format din 113 studenti, si alti tineri, in mare parte din Dalmatia, dar si cativa fani ai lui Hajduk din alte zone ale tarii. Cu ajutorul Comitetului Tinerilor Universitari din Zagreb, grupul a organizat o deplasare numeroasa a studentilor si a altor sustinatori ai lui Hajduk ,din Zagreb , pana in orasul desfasurarii derby-ului, Split. Trenurile erau pline de suporteri care veneau spre Split, astfel ca dimineata zilei de 29 octombrie 1950 gasea orasul, ahtiat dupa inceperea memorabilei partide. Un grup foarte mare de suporteri s-au deplasat la hotelul unde erau cazati jucatorii Stelei, creand un zgomot infernal, cu sirene, goarne, clopotei si alte asemenea materiale. In urmatoarele zile a fost publicat un interviu cu Milovan Dlisa, in presa belgradeana , prin care se ataca atitudinea Torcidei , la adresa adversarilor inaintea meciului, fiind considerata o actiune lipsita de sportivitate. Intr-un articol intitulat “Cum sa nu sustii echipa”, aparut in ziarul Borba pe 1 noiembrie 1950 , se mentiona ca “membrii acestui grup erau extrem de motivati , avand o atitudine ofensiva, care nu putea decat sa intensifice ura dintre cluburi”. Acest articol a cauzat multa ingrijorare in presa. Drept raspuns, presedintele lui Hajduk a raspuns prin urmatoarele cuvinte “La meciul de la Split , pentru prima data, grupul de suporteri ai lui Hajduk, intitulat Torcida , si-a incurajat echipa in mod sustinut. Acest act da dovada de un devotament total , fiind adoptat de un grup foarte mare de oameni, compus si din noncetateni ai orasului Split. Noi suntem de acord cu acest mod de manifestare , pentru ca doar suporterii uniti pot sa-si ajute clubul sa se comporte din ce in ce mai bine “. In urma acestor decalaratii , vicepresedintele lui Hajduk si secretarul comitetului orasenesc KPH Split, Juro Baric , care i-au sprijinit destul de mult pe entuziasti suporteri , au avut de suferit in urma inspectie cerute de Milovan Dilas, influent om politic, membru al conducerii Stelei , dar si un comunist convins. Astfel, au fost chemati 3 oameni ai guvernului sa clarifice situatia. Epilog: Jure Bilic si presedintele lui Hajduk , Ante Jurjevici Baja , au fost pedepsiti prin lege, dar au scapat doar cu un avertisment ; capitanul lui Hajduk , Frane Matosic a fost dat afara din fotbal de partidul comunist pentru o altercatie cu un jucator al Stelei , cativa membrii Torcida au fost inchisi, cu toate ca nu facusera nimic ilegal. Vjnceslav Zuvela a fost dat afara din KPJ si condamnat la 3 ani de inchisoare dar Inalta Curte de Justitie i-a redus pedeapsa pana la 3 luni. Zuvela a fost acuzat ca avea o geanta cu insemnele Torcida , care avea inscrïptionata pe ea initiaele T&H , dar apararea a spus ca H vine de la Hrvatska(Croatia). Bineinteles atacurile asupra Torcidei s-au indreptat in special spre liderii ei , incheindu-i astfel activitatea. In acelasi timp , policienii si alte autoritati nu agreau ideea de suporteri organizati, descurajand orice actiune de acest gen, inca din fasa. Totusi, pe parcursul urmatorilor ani, fanii nu au incetat niciodata sa cante la meciurile lui Hajduk, sustinandusi in continuare clubul, cu toate ca nu o puteau face la fel de bine organizati ca inainte. In perioada dintre anii ’50 si anii ’60 popularitatea fotbalului a escaladat culmi nebanuite. Comportamentul fanilor din Split, si in general din intreaga Iugoslavie, fiind reflectata de progresul acesta. La unele dintre cele mai importante meciuri, se organizau grupuri destul de numeroase de fani care cantau pentru echipa lor. Astfel si-au sustinut fanii lui Hajduk echipa , in prima jumatate a anilor ’60, cu rachete de semnalizare, torte si alte materiale, care in unele momente ajungeau pe teren. La fel ca astazi , fanii cantau si se bucurau la fel de mult in urma unei victorii importante lupte existand in rare ocazii. Unul din aceste momente s-a petrecut atunci cand Hajduk a jucat cu Sarajevo, la Split. Sarajevo a fost cu cateva clase peste Hajduk si a castigat cu 1-0. Primul incident s-a petrecut la 1 octombrie 1961, cand arbitrul Aleksandar Skoric , a fost atacat dupa meci. Anulase un gol lui Hajduk, fapt ce a fost privit ca o greseala impardonabila de fanii din Split. Skoric a fost batut , actiunile fanilor transformadu-se in acte de vandalism. Urmatorul mare incident , a avut loc la 11 septembrie 1966 cand un grup de suporteri , dezamagiti de infrangerea lui Hajduk , au provocat o bataie generala, stadionul suferind mari avarii. Atacurile verbale erau si ele destul de frecvente , fiind indreptate spre fanii adversi dar si spre arbitrii. Chiar si atunci , suportul fanilor prin cantece , de tonalitate ridicata era considerat o metoda de intimidare a jucatorilor si suporterilor adversi. Se aruncau sloganuri nationaliste, dar cele cu mesaj sovinist , erau destul de rare. In acel moment , regimul era sustinut de majoritatea cetatenilor, iar cei care se impotriveau , erau aspru pedepsiti.

Anii ’70

La inceputul anilor ’70 , un mic grup de tineri sustinatori ai lui Hajduk au inceput sa se stranga constant in tribuna est a stadionului din Split , acesta devenind locul de unde erau lansate cantecele. Cu toate ca erau destul de putini , membrii acestui grup , au inceput usor dar cu succes sa devina din ce in ce mai populari prin modul in care isi sustineau echipa. Tinerii suporteri , urmareau tipul de manifestare SudAmericana , cu un mare numar de steaguri si bannere (care sa delimiteze spatiul unde statea grupul). Cu toate acestea , alti fani incercau sa se inspire din modelul englezesc (fulare , cantece puternice , atacare grupurilor de suporteri adversi si alte asemenea violente). Tot in acea perioada , au aparut alte cantece , inspirate din melodiile la moda care impanzeau televizoarele si radiourile. Cam acelasi lucru s-a intamplat cu toate grupurile galagioase din tribunele stadionului Starog Placa (numele stadionului lui Hajduk in acea perioada). Membrii grupului , care se pozitionau in centrul tribunei , au inceput tot in acea perioada sa mearga in deplasari.
In a doua jumatate a anilor ’70 , din ce in ce mai multi membrii se intalneau in zilele cand nu era meci , dand nastere unui nou stil de viata , in randul tinerilor. In Split , se intalneau de obicei in Riva si in cafeneaua Dubrovnik , care a devenit in curand , sediul central al ultrasilor. Acolo se discuta despre organizarea deplasarilor , conceperea noilor cantece , strategii de lupta si toate celelalte lucruri. Tot in aceasta perioada a inceput sa creasca si nivelul de violenta la meciurile de fotbal. In aceste batalii , erau implicati de obicei adolescenti , dar si fani mai in varsta. Totusi luptele dintre suporteri ai diferitelor cluburi si-au pierdut mult din intensitate , dar totusi ramanea unicul mijloc pentru multi ultrasi de asi incheia socotelile cu rivalii. Violenta , in acea perioada era considerata , de alta natura , avand un caracter mai mult simbolic – erai mult mai implinit daca le faceai rau oponentilor tai , prin cuvinte , facandu-i sa sufere din punct de vedere psihic decat fizic. Incidentele , aveau loc mai mult pe strazi si prin gari , dupa meci. Dar au existat si unele lupte purtate pe stadion , cum ar fi cele cu Steaua Rosie , la Split , in 1974 , cand cateva sute , de suporteri ai lui Steaua Roise au pornit o bataie generala , incheiata cu un mare numar de raniti , incheiata cu o interventie in forta a armatei pentru a alunga multimea(s-au tras chiar focuri de arma). Mai trebuie mentionat , ca in afara de grupurile de suporteri ale lui Dinamo Zagreb si Velez Mostar , nimeni nu mai venea intr-un numar atat de mare , precum ne duceam noi , in deplasari peste tot prin fosta Iugoslavie , dupa Hajduk. Prima mare deplasare realizata la Split de suporterii belgradeni , au facut-o cei de la Partizan , aproape 1000 , in 1978. Dar au fost maturati , la propriu prin tot Splitul , facand ca o buna bucata de timp , nici un grup belgradean sa nu mai calce in orasul nostru. Veneau , doar in grupuri de cateva zeci de suporteri. Atacurile verbale se limitau de obicei la replici gen “Cigani” , “Purgeri” , “Tovari ” si alte asemenea replici , fara prea multa implicare politica. Dar , printre altele este bine de reamintit , ca ,cu ocazia unui meci , jucat acasa impotriva unei echipe belgradene ,numeroase masini cu numar de Belgrad , au aterizat in mare.

Anii ’80

In aceasta perioada , considerata a fi a treia , atitudinea suporterilor din Split si in general din fosta Iugoslavie , a fost influentata , in special de diferenta si rivalitatea cu suporterii celorlalte cluburi. Nucleu dur , a crescut substantial ca numar , incepand sa se coaguleze din ce in ce mai bine , ducand inevitabil catre crearea grupurilor organizate. Primul grup modern din fosta Iugoslavie , a luat nastere la Split . In anul 1980 , generatia mai tanara , marea majoritate apartinand de defunctul “Nesvrstani” (un grup tineresc din acea perioada , dar neconstituit foarte bine) , a incercat sa puna fundamentele unui grup puternic , bine consolidat. Astfel , cativa baieti , foarte cunoscuti in acea perioada (Kule, Vele Bakovia ,Gula , Stipe , Uso , Trepea si altii) , au hotarat schimbarea denumirii in “Torcida 1980” . Prin acest nume , doreu sa-si arate respectul fata , de ceea ce a reprezentat Torcida in 1950 , care inmagazina intreaga traditie a suporterilor din Split. De asemenea , au incercat din nou sa adopte stilul Brazilian si cel Sud American , de sustinere a echipei.
In perioada de inceput a anilor ’80 , Torcida si-a urmarit echipa , pe nou construitul stadion , Poljud. La fiecare meci , bannerul statea la loc de cinste , scris sub forma de grafiti . Acest nume , a aparut destul de curand pe toate zidurile din oras. In acest timp existau si alte bannere , ale sectiunilor din alte orase (Torcida Vranjic , Saget…) , dovada a popularitatii si a avantului pe care il luase acest grup. Cum grupul a crescut, au inceput si problemele. Asta , s-a intamplat la un meci impotriva lui Tottenham , in 1984 , cand un membru Torcida a omorat un harciog , care nu este chiar un simbol al echipei londoneze ,dar este ceva destul de apropriat , pentru ca sunt numiti “harciogii” – acest lucru fortand UEFA sa oblige clubul din Split sa joace urmatorul meci international in afara orasului. Un alt eveniment important s-a petrecut in 1985 , cand Hajduk , a jucat cu Metz acasa , un numar impresionant de politisti au patruns in Peluza Nord si au inceput sa loveasca in stanga si in dreapta , fara o explicatie anume. In raporturile si comentatiile lor , jurnalistii au povestit despre atacul asupra Torcidei
numindu-i pe toti oamenii care se gaseau in acel sector de tribuna astfel ; incepand cu acel meci toti cei care stateau in Peluza Nord se considerau ca facand parte din Torcida. Cateva cuvinte despre lucrul acesta : ” Apoi , a venit anul 1985 – un an foarte important pentru ca un nou model de suporteri a aparut in Split. Torcida a devenit un element foarte important , poate chiar mai important decat Hajduk. Grafitiurile noastre impanzeau tot orasul – Torcida a devenit un trend. ”
In afara granitelor , scena suporterilor organizati crescuse si ea , foarte mult; tragediile care au avut loc la Bruxels , Bradfors si Birmingham , a adus in atentia tuturor , fenomenul suporterilor . Chiar incepand cu mijlocul anilor ’80 s-a observat o schimbare de atitudine , a fanilor in comparatie cu anii ’70. De exemplu , in Split , din ce in ce mai multi suporteri si-au indreptat atentia spre droguri: ” Aproape 10 dintre noi , toti membrii Torcida , aveam obiceiul sa ne petrecem timpul la un bar “Dom Invalida” , unde berea era mai ieftina decat in alte parti. Nu aveau voie sa vanda vin , asa ca ne cumparam din alte locuri si il beam acolo pe sub masa , pana ne imbatam destul de rau.Apoi , incepeam sa cantam , sa ne injuram adversarii si inevitabil cautam belele si scandalul.. Sunau la politie , iar noi ne tiram destul de rapid . Dar , prin ’81 , a inceput o alta perioada , perioda porcariilor inhalate pe nas. Nu imi pot dat seama cum s-a impamantenit printre noi. Trageam , toti ca dementii , pe unde nimeream si aveam puternice halucinatii. Dupa cateva luni ,praful a fost inlocuit cu tabletele , care a devenit in scurt timp , cel mai popular drog. Mai fumam marijuana , dupa care aveam niste trairi total diferite , eram extrem de multumiti , si excitati. Inainte de inceputul meciului , cumparam marfa , de la dealerii din Riva ,dupa care ne indreptam spre Poljud. Eram intotdeauan un grup mare ,intre 100 si 200 de persoane , fumam , beam si cream probleme. Eram atat de pastilati , incat nu ne gandeam la nimic , pur si simplu eram atat de euforici incat nimic nu ne statea in cale. Prin ’83 , am inceput sa luam “rahat ” . sau cum este mai des intalnit , “hashis”. Nu exista meci , inaintea caruia sa nu luam o portie foarte mare. Aveam idoli , pe stadion , dintre cei batrani , care erau de la inceput , ei fumau “has” , asta cred ca i-a facut si pe restul sa procedeze asa.Noi , deveneam apoi , cu trecerea anilor , idolii generatiei tinere. Prin 1986 , am inceput sa luam heroina. Politia a inceput sa faca raiduri din ce in ce mai dese , si au reusit sa ne dea afara din barurile “Dom Invalida ” , “Dubrovnik” asa ca am inceput sa ne ducem in “Slavice ” , un bar in voga in acea perioada.. Asta a fost ce-a mai proasta alegere pentru Torcida. Intr-o noapte normala , gaseai acolo intotdeauan 30-40 de baieti de la noi , beau foarte mult , luau droguri la greu si produceau scandaluri. Nu plateam niciodata , devastam si plecam acasa. A doua zi , de obicei , politia era cea care ne ura “buna dimineata”.
La mijlocul anilor ’80 , procesul de formare a noilor grupuri de suporteri in fosta Iugoslavie , s-a intensificat. Toti vroiau sa demonstreze ca , grupul lor era cel mai bun , cel mai nebun , cel mai puternic. La meciurile de pe teren propriu , avea loc o pregatire destul de meticuloasa , pentru ca nimeni nu vroia sa primeasca suturi in fund , la el acasa , deoarece ar fi fost rusinos. O parere foarte interesanta , despre aceste lucruri , o are Ico , un membru important Torcida , care a luat parte la peste 120 de deplasari : ” Aproape 15 dintre noi , ne strageam inca de dimineata in oras , sa cautam suporteri ai lui Steau Rosie. Toata dimineata cautam prin oras , si ne uitam la oamenii de pe strada. De obicei se ascundea , le era frica de noi , asa ca nu se afisau in public cu fularele. Dar ii recunostea, dupa haine , deoarece nu toti veneau din Belgrad , mai erau sin din alte parti ca Knin sau Bosnia. Cum pot sa explic acest lucru … , aratau precum niste tarani (sateni), daca va dati seama ce vreau sa spun. As fi recunoscut o persoana ca asta , si dintr-un avion , si as fi stiut instantaneu ca era un suporter al Stelei , ii inconjuram , le luam fularele si ii tavaleam putin pe asfalt.”
Ce-a mai buna cale pentru a demonstra ca , grupul tau era cel mai bun , era modul cum te comportai in deplasare . Majoritatea incidentelor s-au intamplat in Belgrad , unde Torcida ,era intotdeauan bine reprezentata , cateva cuvinte despre deplasarea din 1990 , din perspectiva unor vechi membri Torcida :
” Parle:Noi , fanii lui Hajduk , ne deplasam intotdeauan la Belgrad intr-un numar foarte mare. Daca ati vazut vreodata filmul “Warriors” , exact genul asta de aventuri il aveam intr-o asemenea deplasare. Oamenii erau selectati pentru o asemenea deplasare. Pusti de 10-15 ani , nu aveau voie sa mearga , pentru ca nu-i lasam , era prea periculos. Cand ne duceam la Belgrad , eram implicati de obicei , imediat intr-o lupta cu suporterii Stelei. Dupa care mergeam mai departe.
Uso: Treceam prin Belgrad si ne bateam . Razboiul dura toata ziua. Odata , ne-am batut cu un grup urias. Erau aproape 200 de la ei si 200 de la noi. Am tras cu rachete in ei , iar ei au inceput sa fuga. Unul dintre noi era racheta .
Bosna: Nu era chiar asa de important cine era ” (rade)
Uso: Zburau ca pasarile in toate directiile. Dupa care aruncam cu sticle dupa ei. Fumul provenit de la rachete acoperise jumate din oras. In acel an nici un fan Steaua , nu a venit la Split.”
In cercurile ultras , cele mai respectate grupuri , sunt cele care se dovedesc a fi , mai drastice in timpul incidentelor. Membrii Torcida , au tinut capul de afis dupa , incidentele provocate la Rijeka in 1988. Armada , grupul principal de sustinatori ai Rijeka , au aruncat cu cateva torte si bombe din tribunele laterale , in sectorul unde era poziotanata Torcida , intr-un numar de 2000 de persoane. Raspunsul nostru a fost extrem de agresiv ; cateva sute , imbibati de alcool si droguri , au rupt gardurile despartitoare si au inceput o bataie generala cu suporterii locali. Politia , a iesit si ea , in pierdere in urma incidentelor , multi dintre ei fiind raniti. In batalia cu rachete care a inceput la putin timp dupa incidente , s-au ales cu rani destul de grave , fotoreporterii si un suporter din partea de vest a stadionului. Meciul a continuat , de parca nimic nu s-ar fi intamplat , dar in niste circumstante neobisnuite. Cativa Torcida , au reusit sa intre pe teren in cateva ocazii , prin gardurile rupte. Dupa meci , Torcida , si-a revarsat furia pe strazile din Rijeka , de la lupte pana la masini distruse . geamuri sparte , si alte asemenea lucururi. Politia din Rijeka, a reusit sa se organizeze si pana la sfarsitul zilei au reusit sa potoleasca spiritele , arestand aproape 100 de ultrasi. Sub , imperiul stilului SudAmerica , si influenta fanilor englezi , scena ex-Iugoslava , era dominata de noi. Sfarsitul tragic a 39 de italieni , suporteri ai lui Juventus , de pe stadionul Heysel , 29 mai 1985 , a influentat destul de mult scena ex-Iugoslava. Ca un mic paradox , ultrasii au inceput sa adopte look-ul englezesc si au umplut peretii orasului , cu inscrisuri de tip graffiti , cu “Heysel” si alte lozinci care faceau referire la acel incident , de asemenea in tribune au inceput sa apara din ce in ce mai multe steaguri si fulare cu insemnele englezilor. Dupa acest incident , precum si alti factori , mijlocul anilor ’80 , a fost destul de linistit , nu mai erau atat de multe ciocniri intre ultrasi , dar numaru celor care erau capabili sa initieze unul devenea din ce in ce mai mare . O puternica bataia ,a fost starnita de unii membri Torcida , in timpul jocului dintre Hajduk si OFM , 5 noiembrie 1987 , la Split , cand s-au tras bombe lacrimogene , care a cauzat panica in stadion , dar nu au fost victime. Datorita acestui incident , care a devenit cunoscut in toata lumea , Hajduk a fost pedepsita , nepermitandui-se sa mai joace in Uefa , 2 ani , pe stadionul propriu. Rijeka-Hajduk 1986/87 (la Belgrad) , in Iugoslavia , inafara faptului ca incercai sa-ti arati superioritatea in fata grupului advers , existau multe si puternice pasiuni de ordin politic. Astfel ca , tensiunea crescanda , din randul tarii , a inceput sa influenteze scena ultras din ce in ce mai mult. Unii dintre membri au fost acuzati de purtari anti-sovine , care au cauzat puternice reactii din partea media si forumurilor politice. Aceste reactii au dus la randul lor , la alte reactii – pentru a demosntra inca odata cine sunt numarul 1. Drept exemplu , putem lua problema politica legata de aruncarea in mare a unor militari la Split , dupa un meci Hajduk – Steaua Rosie , 1985. Cand s-a petrecut acest incident , unul din martori , care avea 20 de ani atunci povesteste : ” Dupa meciul pierdut de Hajduk , aproape 30 dintre noi , eram foarte suparati si extrem de porniti sa facem ceva , asa ca ne-am dus la Riva si am inceput sa cream haos , am inceput sa aruncam cu pietre in toate masinile care nu aveau numar de Split. La Riva , erau deja destui din grup , care tipau si se agitau … Stiam deja cea ce avea sa se intample , probabil ca prinsesera un grup de-al Stelei , cei care serveau in armata. Asa , ca atunci cand am ajuns , erau deja aruncati in mare – ai nostri ii aruncasera in mare. Probabil ca erau atat de infricosati , incat sigura cale de scapare a fost sa se arunce in mare, alta scapare nu aveau.Am auzit ca 2 au sarit de buna voie , restul au fost impinsi. Toti aruncau cu pietre dupa ei , si nu-i lasau sa se aproprie , cu toate ca era destul de frig afara , fiind in octombrie. Le strigam : ” Haideti afara ca nu va mai facem nimic” , iar atunci cand iti intideau mana ii prindeam si ii loveam. Am facut chestia asta aproape 10 minute. O tipa pe care o cunosteam a vrut sa ma ia de acolo : ” Hai sa plecam de aici pana nu se inrautateste treaba”. Alti rivali erau tavaliti prin piata Matejuski. I-am dat ascultare si am lasat-o sa ma ia. Oricum imi facusem datoria de ultras si de membru Torcida , si eram mai mult decat fericit. Eram foarte beat si ametit , asa ca nu am vazut un politist care era in spatele meu care mi-a strigat “Tu esti ! “, dupa care a alergat dupa mine , m-a prins si m-a arestat. Doar pe mine. Pe drumul spre sectia de politie , duba s-a oprit si usile s-au deschis. Tocmai atunci s-au intalnit cu un camion militar , politistii i-au luat pe militari si i-au intrebat daca “sunt eu “, acestia au raspuns ca “da ” cu toate ca era imposibil sa-mi fi vazut fata… La sectie mi-au luat datele si m-au lasat sa plec. M-am dus di nou la Dubrovnik si la Riva , unde am mai baut 2-3 beri cu baietii. Apoi la 4 noaptea , m-am dus acasa si m-am culcat , dar am fost sculat de UDBA (politia secreta iugoslavara ) care m-a luat pe sus pana la sectie. 3 zile am fost arestat. Toata Iugoslavia a vorbit despre asta. Chiar si politicienii . Dintre toti care am participat la acel incident doar 5 insi au fost condamnati. M-au somat sa spunt tot ce stiu , dar nu le-am spus nimic. Media era bucuroasa , ca autoritatile isi faceau treaba. Ne-au incadrat la codul 53- atac asupra fortelor armate SFRJ , sentinta maxima era 10 ani de inchisoare. Vreau sa spun ca noi i-am atacat doar pe fanii Stelei , aveam doar o banuiaia ca fac parte din armata. Motivul meu , a fost un motiv ultras , le-am explicat , cu o saptamana inainte , avusesem meci la Belgrad , iar niste baieti de la noi fusesera tavaliti destul de rau. Dar a trebuit sa ma duc la inchisoare. Toti 5 , am petrecut 2 ani jumate dupa gratii , si toate astea datorita unei batai la un meci.”
La mijlocul anilor ’80 , s-a putut observa o omogenizare in randul grupurilor ultras din aceasi zona ,pe motive politice , cum ar fi relatia dintre Torcida si BBB. De exemplu , o parte din Torcida , se duceau la unele meciuri ale lui Dinamo , la Zagreb , in special , atunci cand jucau cu Steaua Rosie sau Partizan , formand un grup de “frati” pentru a putea sa ne batem cu ei. Hajduk-Partizan , 90/91 ; in acea perioada oamenii devenisera din ce in ce mai implicati in scena ultra pentru ca puteau prin intermediul ei , sa-si afirme , pasiunile nationale. Multi , au considerat Torcida drept o grupare sinonima cu o organizatie terorista , mai ales politia. In dimineata acelui meci cu belgradenii , politia a descins la locuintele liderilor , retinandu-i pana la sfarsitul meciului pentru a evita incidentele. In toate statiile si orasele pe care le traversam spre un anume meci din deplasare , gaseai un numar urias de politisit pentru a preintampina orice contact cu un alt grup ultras.

De la independenta Croatiei pana in zilele noastre

Dupa agresiunea sarbilor asupra Croatiei , in 1990 , multi dintre membrii Torcida , au ales sa-si apere tara pe campul de batalie. La sfarsitul anilor ’90 si inceputul anului 2000 , dupa 5 ani fara sa castigam un trofeu , Torcida , s-a umplut iarasi de furie , dand nastere altor incidente , ca cel de la Sibenik , cand meciul a fost intrerupt ,si impotriva celor de la Dinamo , de fiecare data avand loc batalii puternice cu politia….Torcida si-a pastrat numele ca si istoria , de aceea in zi de meci , la Split , fanii adversi nu pot merge prin oras decat furinsandu-se. Aceasta scurta istorie a fost preluata in mare parte din cartea “Torcida- The look inside” scrisa de , un bine cunoscut membru , care acum nu mai este activ , Drazen Lalic. Dupa ce Croatia a devenit o republica , Torcida nu a mai creat incidente pentru a nu crea probleme echipei , pentru ca aceasta traverseaza o perioada foarte buna – luand cele mai multe trofee din Croatia si avand o prezenta regulata in Europa.

Articol tradus de pe siteul www.ultrasspirit.com de Andy.

Advertisements

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: