Peluza Nord Steaua

Scurt istoric

Acum 10 ani steliştii (consideram noi) au pus bazele fenomenului ultras organizat în România.
Totul a început în toamna anului 1995, când un grup de băieti s-a gândit că peluza Stelista trebuie schimbat ceva pentru a se ajunge la nivelul celor mai puternice “tifoserii”. De aici a apărut ideea formării unei grupări ultras din care să facă parte numai cei care simt într-adevar ceva pentru Steaua, cei care sunt dispusi să facă totul pentru echipă, pentru existenÅ£a unei adevărate grupări ultras cum în România nu exista


în acel moment.
Trebuie menţionat că până în acel moment, în România nu a existat nici un grup organizat ci numai diverse denumiri date galeriilor sau diverse steaguri cu nume văzute afară. De asemena, in acele momente stelistii era stransi în jurul lui Jean Pavel, suporterii începuseră să fie prezenţi în număr considerabil atât acasă cât şi în deplasare, apăruseră primele cântece, primele fulare, incidentele, etc.
Pana la acea data nu consider ca se poate face un istoric al suporterilor. Aceasta exista de multi ani (in forma cat de cat organizata), atat la tribuna a doua cat si la Peluza a II-a (sud). Pana in anii 90 se faceau deplasari in numar destul de redus, prezenta acasa se reducea la un sector la tribuna a II-a. Nu exista notiunea de grup, organizare, etc.
Dupa 1990, probabil datorita accesului la informatie au inceput sa apara diverse steaguri de gard (care nu reprezentau insa grupuri), diverse fulare de la echipe de afara si chiar fulare/esarfe cu Steaua facute in numar restrans. Numarul celor care au inceput sa vina la meciuri in sectoarele galeriei a inceput sa creasca, au aparut celebrele « confeti », fumigene, etc.
In 1993 (15 august) la meciul dinamo-Steaua 0-3 s-a produs o ruptura intre liderul stelistilor (Marin Vlad) si viitor lider al acestora Jean Pavel. Acesta din urma, insotit de un grup relativ mic de suporteri a plecat in actuala Peluza Nord unde a pus bazele actualei galerii. Incetul cu incetul aici au inceput sa apara steaguri de gard, materiale cu specific ultras, torte, fumigene si nu in ultimul rand oameni care au inteles ca viata ultras este un mod de viata.
Primul pas făcut pentru viitorul peluzei steliste a fost unirea băieti despre care se ştia traiesc ptr Steaua, ei punându-ne de acord asupra problemelor peluzei si hotarand sa schimbe starea de fapt. Acea zi a rămas în istorie, 04.12.1995 rămânând ziua în care s-a Å£inut prima lor sedinţă, ziua când a luat fiinţă, din multitudinea de nume care s-au vehiculat atunci, – ARMATA ULTRA’.
Încetul cu încetul cei din ARMATA ULTRA’. au început să îşi impună ideile în peluză, să atragă alături de ei multi suporteri care gândeau la fel, să formeze un grup temut şi invidiat. Ca număr de membri au reuşit să fie cu mult peste media altor grupări de la acea vreme. La meciurile importante de acasă se strângeau circa 100 de ultraşi, în deplasare mergând cam 50. De la înfiinÅ£are, ARMATA ULTRA’ a fost prezentă în toate deplasările pe care Steaua le-a efectuat, atât în Å£ară cât şi în străinătate, pentru meciurile din Liga Campionilor. Cu acest prilej, au legat strânse prietenii cu adevărate grupări ultras, precum cele de la RED DEVILS Lodz şi FRENTE Atletico Madrid. De asemenea ei Å£ineau o strânsă legătură cu câteva dintre cele mai puternice grupări ultras din Europa: IRRIDUCIBILI Lazio, ULTRAS SUR Real Madrid, TESTE MATTE Napoli si BOIXOS NOIS Barcelona.
Având in vedere amploarea luata ARMATA ULTRA’, suporterii, ziarele, duşmanii au început să identifice acest nume cu galeria stelistă. Trebuie reamintite anumite merite şi fapte care au făcut ca ARMATA ULTRA’ să devină un nume important în memoria tuturor:
-primul grup ULTRAS organizat din România (implicit primul banner de grupare);
-prima revistă ultras cu povestea grupului, istoria galeriei, realizări, galerii celebre;
-primul mesaj ofensiv la adresa duşmanilor (“RUSINEA CFR – rrAPID 10 ANI ÎN B”) şi a autorităţilor (“Domnilor miliÅ£ieni vă rugăm respectaÅ£i fenomenul ultra’ “);
-prima coregrafie făcută în deplasare (Poli Timisoara – Steaua /94 – 95);
-primul fly-er care chema la crearea unei atmosfere incendiare la un meci important (rrapid – Steaua /95 – 96);
-prima provocare la o înfruntare făcută rivalilor direcţi (50-50 fara arme albe), provocare rămasă şi astăzi neonorată.
-prima prezenţă în deplasare a unei grupări ULTRAS din România la un meci din cupele europene intercluburi (Widzew Lodz – Steaua /96 – 97). Acest moment este cu atât mai mult de apreciat cu cât deplasarea a fost făcută din fonduri proprii, clubul neoferind nici o facilitate;
Încetul cu încetul toţi steliştii se identificau cu ARMATA ULTRA’, toţi erau din ARMATA ULTRA’, toţi luptau în numele ARMATA ULTRA’. Din aceasta cauză multi dintre membrii vechi şi marcanţi ai galeriei au început să sufere de un complex al identităţii.
Astfel, în Peluza Nord, au început să apară primele facţiuni, primele grupări independente şi tot odată primele certuri pentru putere. Astfel ARMATA ULTRA’ a dispărut ca grup, rămânând doar un nume general al galeriei, au apărut grupuri ca Brigada XXL, Gruppo Apparte, Ultras, Titan Boys, Tineretului Korps, Insurgentii etc. Grupuri care au început să aibă o identitate proprie în peluză, grupuri care au făcut la rândul lor istorie.
Această mişcare nu a fost pe placul lui Jean Pavel, şi astfel au apărut primele modificări importante în peluză. Unii au ales să plece din Peluza Nord pentru a protesta faţă de îndepărtarea lui Marius Lăcătuş de la echipă, au apărut primele implicari ale conducerii, “cămătariiâ€? şi astfel, incet, totul a început să scârţâie. Lumea a început să se duşmănească, au apărut “primeleâ€? date de conducere, bătăile între cei vechi şi multe neînÅ£elegeri.
A fost momentul când galeria stelistă a fost la un pas de şcindare şi momentul în care Jean Pavel a fost schimbat. A fost tot odată un moment care a împins galeria înapoi, multă lume rămânând fidelă vechiului lider, neacceptândul pe noul lider. Perioada de acalmie s-a întins pe perioada unui campionat, timp în care galeria stelei a existat doar cu numele.
După această perioadă, cele mai reprezentative grupuri din peluză au hotărât să se întalnească pentru a hotărî soarta Peluzei Nord şi au stabilit să coordoneze împreună peluza, fiecare având anumite atribuţii, model care este urmat şi în ziua de astăzi.
O perioada importanta in viata galerie a fost in perioada 20001-2002 odata cu aparitia grupului ULTRAS (aparut din unirea grupurilor Ultras si brigada XXL). Acestia, alaturi de alte grupuri (ex. Vacarm) au reusit sa aduca un nou suflu peluzei, prin culoare, daruire si devotament. Multe grupuri aparute ulterior au urmat conduita adusa pe stadioane de cei din grupul ULTRAS. Pentru o perioada de timp, toti cei din Peluza Nord am crezut ca viitorul ne apartine.
Din pacate scandalurile, problemele, ura, invidia, etc nu au disparut din Peluza Nord. Au aparut multe grupuri, au disparut multe grupuri, multi au parasit stadionul, mare parte din cei considerati viitorul peluzei au parasit-o mutandu-se la Peluza a II-a. Principala problema de care ne-am lovit a fost “lupta generatiilorâ€?. Cei tineri au venit cu o mentalitate noua, cu o idee de ansamblu schimbata, cu idei care nu au fost intotdeauna acceptate de cei cu state vechi in peluza. Primul pas in acest sens a fost facut de cei de la Vacarm. Incetul cu incetul cei din “valul tanarâ€? au ales un alt mod de exprimare, de manifestare urmand exemplu acestora si au facut un grup puternic la Peluza Sud.
In clipa de fata Peluza Nord stelista trece printr-un etern gol negru, incearca sa isi gaseasca o identitate si, de ce sa nu o spunem, sa supravietuiasca.

Advertisements

No Responses to “Peluza Nord Steaua”

  1. rapperstelist Says:

    FORZZA ULTRAS! IMPREUNA LA BINE SI LA RAU IN PELUZA NORD!

  2. ELKA ! Says:

    Respect pt PN !!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: