O scurtă istorie ultras

Termenul de ultras a fost folosit pentru prima dată cu referire la suporteri în Italia în anii ’60 (referitor la suporterii lui AC Torino) şi defineşte un stil aparte de susţinere a echipei favorite. Anii ’60-’70 au adus cu ei în Italia o schimbare în ceea ce priveste media de vârstă a spectatorilor, un loc din ce în ce mai important ocupându-l tinerii. Sectoarele populare (peluzele) devin locul de întalnire pentru cei care adoptă noul stil de susţinere a echipei favorite: stilul ULTRAS. Principalii pioni ai noii mişcări erau tineri aflaţi în căutarea unei identităţi, identite care era distrusă de influenţele mass-mediei, de deziluziile economice dar în special de neîmplinirea iluziilor cu privire la succesul acţiunilor politice, care în acei ani preocupau cvasi-totalitatea tinerilor italieni. Aceştia, atraşi de cluburi prin campanii de abonamente mai ieftine, îşi manifestau pasiunea în mod organizat. Organizarea constă în formarea unui grup de oameni care aveau aceleasi idei şi idealuri şi un scop comun: de a-şi susţine echipa. Mişcarea ULTRAS s-a extins cu timpul şi în afara Italiei, acum existand grupuri de ultraşi în multe colţuri ale lumii. Chiar şi în România acest FENOMEN “a prins”, dar mai este mult până să fie un număr acceptabil de ultraşi adevăraţi…

Teritoriul ocupat de ultraşi (peluza) este marcat prin bannere cu numele grupului sau cu anumite simboluri. Simbolurile pentru aceste bannere sunt diverse, la inceput variau de la animale salbatice până la arme albe sau alte obiecte care reprezentau grupurile. De asemenea foarte multe simboluri sunt politice (portretul lui Che Guevara, cruci celtice, zvastici…). Apartenenţa la anumite idei politice era de asemenea un lucru care îi unea pe ultraşi. Aşa au apărut vestitele grupuri de dreapta sau de stânga, care nu se sfiiau să-si afişeze credinţa politică şi în peluză. Faptul că mai mulţi oameni cred în acelaşi lucru(politica, religie,viaţa socială etc.) este un lucru care poate să îi unească pe ultraşi şi mai mult. Totuşi, sunt multe grupuri ultras care susţin că politica nu trebuie implicată în fotbal şi în mişcarea ULTRAS.

Pentru a-şi susţine echipa primele grupări ultras au recurs la multe lucruri prin care au început sa se distinga faţă de spectatorul obişnuit:la tobe şi goarne(după modelul suporterilor brazilieni); la ridicarea fularelor sus, deasupra capului (dupa modelul suporterilor englezi); la cântatul continuu, fără încetare, pentru a-şi susţine favoriţii şi de a intimida adversarii; la materialele pirotehnice (torţe, fumigene, artificii etc.) şi la multe altele. Dar ce este mai ales caracteristic pentru stilul ULTRAS este COREOGRAFIA. De la cele mai simple, cu accent pe culorile clubului până la adevărate opere de artă, coreografiile reprezintă principala contribuţie a Italiei la peisajul suporterilor organizaţi. Pentru realizarea coreografiilor sunt folosite materiale dintre cele mai variate:cartoane,fâşii de material, steaguri de peluză, baloane, veste de plastic, pancarte pe 2 beţe, steguleţe mici, steaguri. Grupurile ultras merg în fiecare deplasare alături de echipă, necontând că este vorba de deplasari în acelaşi oraş sau de deplasări la sute de kilometri. Deplasările sunt un lucru fundamental pentru fenomenul ultras, locul unde coeziunea grupului este întărită şi testată. Mai ar fi multe lucruri de zis pentru acum atât.

Bineînţeles că bucuria de a fi ULTRAS nu poate fi descrisă în cuvinte, rămâne ca să o descoperiţi singuri…

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: