Noi si ei

-articol aparut in revista RomanianUltras, numarul 3 – 2004

ultras

Identitate? Personalitate? Orgoliu? Mentalitate? Pasiune.
Doar câteva dintre cuvintele pe care le-am auzit şi răsauzit, cuvinte intrate prin intermediul unora sau altora în patrimoniul ultra’. Sunt unul dintre cei care a privit SuperTifo nu ca pe o simplă revistă, ci ca pe un “tăticâ€?, ca pe o Biblie, fereastră de legătură cu ceea ce înseamnă “visul nostruâ€?. Să fim ca ei… deşi noi nici măcar nu existăm. Dar noi, acum, în 2004, la început de sezon, cine suntem?

O Å£ară în Sud-Estul Europei, de 15 ani scăpată (doar teoretic) de ghearele constrângerii, izolării şi ipocriziei comuniste. O Å£ară în care ajungi să crezi că nimic nu se schimbă, niciodată, în care fiecare se dă ceea ce vrea, nu ceea ce este. Stadionul? Probabil locul cel mai bine ferit de Europa, loc de tranzacÅ£ie a ideilor românului din toate clasele sociale: “le zice bine dom’ preşedinteâ€?, “tuz gâtu’ mătii bă Pleşaneâ€?, “a fost blat dom’ne!â€?. Adevărat regat, al cărui steag prezintă o unică stemă: sămânÅ£a de floarea soarelui. Pe de altă parte peluzele, curvele(cum le zic italienii), organizate pompos de câte vreun mălău cu barbă sau cu mustaţă… Din când în când “anumite grupări plătite de persoane obscure, în dezinteresul clubuluiâ€? se mută la cealaltă curvă. Coregrafii la meciuri importante, steaguri de gard, mâini ridicate sus (asta doar când vreun preşedinte de club îşi ameninţă proprii suporteri), tupeu, bravadă, curaj, vitejie etc.(poate doar pe Internet).

Ei: italienii, englezii, polonezii, francezii, sârbii, croaÅ£ii(adică peste jumătate de Europa). De exemplu italienii, că sunt cei mai admiraÅ£i (printre admiratori, recunosc, mă număr şi eu): îşi compun cântecele pentru echipă preluând linii melodice celebre, cântece tradiÅ£ionale şi, câteodată, câte un “You’ll never walk aloneâ€? într-o engleză stâlcită.
Noi: tot ceea ce se cântă şi la ei, că doar, Å£inând cont de popularitatea unui anumir gen muzical, ar fi culmea să auzi pe stadion: “te iubesc noapte şi zi, ooof echipa vieÅ£ii meleâ€?( din fericire, îmi scapă numele autorului). Pot părea lucruri lipsite de importanţă, până la urmă există un repertoriu internaÅ£ional al cântecelor ce răsună in peluză, dar mă îndreaptă către lucrul cel mai relevant: iubirea de culori, de tradiÅ£ia şi istoria echipei tale. Echipa TA, băiatule! ExistenÅ£a ta ca ultra’ depinde în primul rând de acest element, unul fără altul nu se poate! Nu poÅ£i fi ultra’ de dragul italienilor, la fel cum îţi poÅ£i dedica toată pasiunea tricoului fără să te autointitulezi ultra’. Totul pleacă de la pasiune. Restul e interpretabil.

“Vor veni vremuri mai bune, cineva îmi tot spune…â€?

Alistar

* acest articol nu se vrea o critică, şi cu atât mai puţin o laudă la adresa cuiva anume. Este viziunea autorului asupra unei părţi a fenomenului.

Advertisements

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: