POLITICA PE STADIOANE – partea 1-

Acest articol a aparut in revista RomanianUltras nr.3, va aparea pe site in mai multe parti.

Când vine vorba de asocierea unei convingeri politice pasiunii pentru o echipă, opiniile sunt împărţite. Cert este că fenomenul ultras s-a născut cu politica în sânge.

După încheierea celui de al doilea război mondial, Italia a cunoscut o perioadă de refacere economică şi de stabilitate, astfel că tulburările sociale au lipsit aproape cu desăvârşire. Totuşi, această perioadă calmă avea să se încheie în ultimii ani ai deceniului al şaptelea.
ManifestaÅ£iile studenÅ£esti din 1968 – au anticipat protestele muncitorilor, ce au culminat în “toamna fierbinteâ€? a anului 1969. Problemelor economice interne (creşterea inflaÅ£iei şi a ratei şomajului…) li se adăugau chestiuni ideologice şi de politică externă ce stârneau pasiuni extreme în epocă (revoluÅ£ia cubaneză, procesul de decolonizare, războiul din Vietnam…). Era, la fel ca în perioada ce a urmat primului război mondial, un prilej favorabil dezvoltării mişcărilor politice de stânga, dar tot la fel ca în perioada interbelică, destul de curând s-a coagulat şi extrema dreaptă. Lupta avea să fie brutală: nu puÅ£ine au fost luptele de stradă ce au opus adepÅ£i ai celor 2 extreme politice. Chiar mai mult decât atât, lupta avea să îmbrace haina terorismului: într-o primă perioadă (începând cu ’69) marea majoritate a atentatelor au fost atribuite dreptei neofasciste. Totuşi, din 1976 intră în acÅ£iune faimoasele “Brigăzi Roşiiâ€?(Brigate Rosse), cu al lor nucleu dur “Prima Lineaâ€? dar şi N.A.R. “Nuclei Armati Rivoluzionariâ€?.
Erau vremuri când politica se trăia la intensitate maximă: o adevărată chestiune de viaţă şi moarte. Este evident în aceste condiÅ£ii că nici noul fenomen, ce ia naştere în aceşti ani, nu putea evita “îndoctrinareaâ€? politică. Tinerii care încep să populeze peluzele stadioanelor peninsulare îsi poartă cu ei frustrările şi pasiunile politice.

În perioada de pionierat, peluzele aveau, în majoritatea lor, o orientare de stânga (de înÅ£eles dacă avem în vedere categoriile sociale din care proveneau cei mai mulÅ£i ultraşi). SituaÅ£ia avea sa se perpetueze pănă la începutul anilor ’80. După asasinarea premierului Aldo Moro în 1978, statul italian porneşte o ofensivă împotriva “Brigazilor Roşiiâ€?, care aveau să fie practic neutralizate până în 1981. De asemenea, stabilizarea economică din anii ’80 reduce tensiunile sociale. Problemele încep acum să fie altele: Italia se confruntă cu un val masiv de emigranÅ£i, iniÅ£ial din Nordul Africii iar ulterior dinspre Europa Răsăriteană. Ca urmare, naÅ£ionalismul italian câştigă teren iar grupurile ultra’ încep să se orienteze spre dreapta. Totuşi, lovitura cea mai grea pe care aveau s-o primească grupurile “roşiiâ€? a venit în 1989. Prăbuşirea blocului est european venea să dovedească lipsa de fiabilitate a modelului comunist în ale cărui principii egalitariste mulÅ£i îşi mai puneau încă speranÅ£e.

// –>

Advertisements

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: