Mai nou jandarmii cercetează cazurile de furt?

La meciul amical România – Rusia, indivizi îmbrăcaţi în haine de civil au luat cu forţa un banner al suporterilor naţionalei de la Peluza II a stadionului Ghencea. Furtul comis îl puteţi vedea aici:


Drept urmare, în data de 4 aprilie 2008, am depus o plîngere la secţia de poliţie 22 în care am solicitat recuperarea mesajului şi pedepsirea vinovaţilor de furt.

Cererea a fost primită foarte greu de angajaţii de la Secţia 22, şi numai după ce i-am rugat să îmi comunice că nu este de competenţa lor anchetarea furtului.

Raspunsul la plângere îl puteţi vedea în dreapta, este unul halucinant:

– plîngerea a fost trimisă jandarmeriei (mai nou ei anchetează furturile?)

– motivaţia necercetării faptei comise de către acel personal de ordine în civil se justifică prin articolul 6m aliniatul 4 din Ordonanţa nr.27/2002: Petitiile gresit indreptate vor fi trimise in termen de 5 zile de la inregistrare de catre compartimentul prevazut la alin. (1) autoritatilor sau institutiilor publice in ale caror atributii intra rezolvarea problemelor semnalate in petitie.

Totodata, a fost invocat articolul 10, aliniatul 2, litera C din Legea lui Mitică:

Pentru efectuarea accesului spectatorilor in arena sportiva, organizatorul de competitii sau jocuri sportive are urmatoarele obligatii: sa retina obiectele sau materialele prevazute la lit. b) sau la alin. (1) lit. r), sesizand fortele de ordine pentru luarea masurilor legale care se impun;

Domnii miliţieni de la secţia 22, în frunte cu subcomisarul Dincă Mihai nu au înţeles că a reţine nu e totuna cu a fura (Infracţiune care constă în însuşirea pe nedrept a unui lucru mobil al altuia).

Rugăm pe toţi cei care au cunoştinţe de drept să recomande căi prin care putem reclama acest furt şi instituţia la care să depunem plângere împotriva subcomisarului Dincă Mihai.

Advertisements

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: