Interviu cu Nicu Perifan – Ultras Farul ’92

ARTICOL DIN REVISTA ROMANIAN ULTRAS NUMARUL 1 – 2004

Pentru primul interviu al revistei, am ales să vorbim cu Nicu Perifan, un vechi ultras al Farului ConstanÅ£a, ex-lider al galeriei acestui club, şi, poate cel mai important lucru care ne-a împins pentru a-l alege pentru acest prim interviu, omul care a făcut primul steag de gard cu termenul ULTRAS ce reprezenta un grup: Ultras ’92 Farul. Poate mulÅ£i din cei ce mergeau mai demult pe stadioane, se întreabă acum ce s-a întâmplat cu galeria frumoasă pe care Farul o avea odată: un nume ce reiese din acest interviu este Sorin Mihăilescu, actualul şef al galeriei Farului, unul dintre motivele pentru care intervievatul nostru a renunÅ£at la viaÅ£a de ultras activ. Asta, poveşti din vremuri de demult, prietenia ce a legat galeria Farului de cea stelistă, mentalitatea pe care o aveau primii ultraşi români şi multe altele puteÅ£i afla din următorul interviu. Vom încerca în această rubrică să intervievăm cât mai mulÅ£i ultraşi vechi pentru a învăţa din greşelile, succesele şi sfaturile lor şi pentru a afla cât mai multe despre timpuri de care mulÅ£i nu îşi mai aduc aminte…

RomanianUltras : Care a fost prima dată când ai fost pe stadion şi ce anume te-a atras către peisajul suporterilor?
UF ’92(Nicu Perifan) – Microbul stadioanelor l-am prins de pe la 4 ani, din vina tatălui meu, care mă purta după el la fiecare meci de acasă al Farului. Mare lucru nu înÅ£elegeam dar, în timp, am prins “fenomenulâ€?, mai târziu am început să-l practic la “piticiiâ€? Farului, iar în câţiva ani a urmat prima deplasare la Tulcea (Delta-Farul 0-1), tot datorită tatălui. Pot spune că pe la 10 ani chiar mă înrăisem pe stadion, la meciurile din B cu Poli Iasi şi Unirea Brăila se lăsa cu înjurături, cu încurajări din partea întregului stadion la care participam foarte activ. Erau vremuri frumoase, “datorateâ€? fostului regim comunist, vremuri în care în afară de sport mare lucru nu era de făcut. Ca suporter, mă agitam la tribuna I, unde era multă lume bună (directori de prin port etc). Eram impresionat de aceşti oameni (mulÅ£i dintre ei trecuÅ£i de 40 de ani) pentru fanatismul lor, stabilitatea lor (mulÅ£i aveau abonamente de peste 20 de ani pe acelaşi loc, acelaşi rând, inclusiv tatăl meu) şi cultura lor fotbalistică (cunoşteau toată istoria clubului şi Å£ineau minte toate generaÅ£iile care au trecut pe la Farul de la înfiinÅ£area echipei).
Pasul de la tribuna I la tribuna II, unde era galeria la începutul anilor ’80, l-am făcut în timpul unui meci din divizia B cu Paşcani. S-a lăsat cu o ploaie torenţială, timp în care aproape tot stadionul s-a golit cu excepţia galeriei. M-a intrigat faptul că în timp ce echipa îşi continua jocul, aproape toţi fugeau să se adăposteasca. Am mai stat ud leoarcă vreo 5 minute şi am întins-o la galerie, unde mai toţi erau la bustul gol (aproape 1000 de oameni), cântau şi săreau în picioare. Am rămas încântat şi n-am mai părăsit tribuna B decât după foarte mulţi ani.

RU: Deşi puÅ£ini îşi mai amintesc, în sezonul ’92-’93, la ConstanÅ£a a apărut primul steag “ultrasâ€?. Spune-ne cum a început totul.
UF ’92 – După revoluÅ£ie, viaÅ£a galeriei s-a schimbat mult. Conducătorii galeriei din acea vreme (Cico, Mihai Nebunu’ şi Baronu’) erau destul de în vârstă şi a apărut o delăsare din partea lor cauzată de problemele de zi cu zi (muncă, afaceri, viaÅ£a grea). A apărut o afluenţă de â€?puştiâ€? farişti, mai dezgheÅ£aÅ£i, care au întinerit galeria şi care mulÅ£i dintre ei sunt şi acum prezenÅ£i pe stadion (dar nu în actuala galerie). Eu, fiind ceva mai mare, eram pasionat rău de tot, devoram reviste de afară cu suporteri, meciuri televizate, tot. Ideea de a face un steag cu inscripÅ£ia ULTRAS am preluat-o de la suporterii italieni. Am prins ideea că-i reprezintă pe cei mai adevăraÅ£i, mai â€?altfelâ€?, diferiÅ£i de marea masă a suporterilor, cu o mentalitate diferită şi mai radicali. Nu bănuiam ce amploare va lua fenomenul ultras în viitor, în Å£ară şi nu numai. Prin afişarea acelui steag de gard vroiam să arăt că suntem altfel, mâdria de a fi farişti radicali,dar, sincer, cu excepÅ£ia grupului meu nu prea numeros, marea majoritatea nu au priceput nimic (nici ceea ce înseamnă, nimic, nimic). Mai mult, după apariÅ£ia steagului pe gard, în presă locală-“Cuget Liberâ€?-, cel mai vechi ziarist sportiv era indignat de apariÅ£ia “banneruluiâ€?, catalogându-l material fascist, instigator. De fapt, omul nu avea nici o taină cu starea de spirit a suporterilor de afară, iar radicalismul denumirii ULTRAS l-a trimis înapoi spre perioade cu care eu nu aveam nici o legătură.

ultras farul 1992

RU: În acele vremuri voi vă consideraţi ultraşi, huligani sau doar simplii suporteri?
UF ’92 – La acea vreme nu percepeam fenomenul ultras ca acum, dar oricum era o diferenÅ£a clară între băieÅ£ii din grup şi marea masă a suporterilor. Ca drept dovadă, pentru prima dată în istoria clubului, grupul nostru, ULTRAS ’92 FARUL, a părăsit tribuna a II-a şi ne-am mutat la peluză tocmai pentru că vedeam fenomenul diferit. Nucleul de la peluză ne consideram ultraşi în limitele a ce întelegeam noi în acel moment prin folosirea noÅ£iunii de ULTRAS.

RU: Care erau sursele de informare cu privire la suporterii din alte ţari în primii ani după comunism? Existau vreunii pe care îi admiraţi?
UF ’92 – InformaÅ£iile cu privire la alte grupuri ultras ne proveneau din mass-media română, reviste din strainătate, prieteni veniÅ£i din strainătate. Personal, îi admiram pe ultraşii din Brescia pentru incidentele pe care le provocau în acea vreme şi pentru modul în care reuşiseră să se impună deşi reprezentau un oraş foarte mic comparativ cu Milano sau Roma, eram impresionat de fanatismul “ţaranilorâ€? din Napoli şi am avut plăcerea să stau în mijlocul ultraşilor lui Olimpique Marseille la meciul cu Dinamo de pe 23 August. A fost pentru prima oară când am văzut ultraşi adevăraÅ£i pe viu. Să-i fi văzut cum săreau de pe un rând pe altul, rupând gradenele în ciuda fraierilor de gabori care rar se încumetau să arunce câteva bulane spre ei. Erau membrii ai unor brigăzi foarte vechi, ale căror fulare nu se mai făceau de mult timp, cauză din care au şi refuzat să schimbe acele fulare cu noi.

RU: Care erau echipele care veneau pe atunci la Constanţa cu un număr mare de suporteri?
UF ’92 – Singurele echipe care cărau mulÅ£i suporteri erau ca şi acum: Steaua, Dinamo şi Rapid. Şi, din păcate, o să mai dureze mult chestia asta.

RU: Cum a început prietenia cu ultraşii stelişti?
UF ’92 – Cred că prietenia cu ultraşii stelişti a plecat de la afinitatea mea şi a altora din grup pentru stelişti. Prin anii’80, când Steaua şi Dinamo aveau super echipe, existau filiere de jucători. Cei mai buni jucători de la Farul ajungeau la Steaua (de exemplu Şt.Petcu, Marian Popa, S. Tufan, G.Hagi), pe când cu Dinamo noi nu aveam nici o taină. În timp ce de la Steaua veneau jucători la schimb (buni sau răi, la apus de carieră, totuşi veneau), de la Dinamo nu-mi aduc aminte să fi venit cineva la Farul. Prin 1987 când Steaua, câştigătoarea CCE, ne bătea la ConstanÅ£a cu 2-1 din bun-simÅ£, Dinamo ne bătea cu 7-0, cu goluri din offside validate de un tuşier constanÅ£ean şi cu furia unui stadion întreg împotriva echipei Ministerului de Interne. De aici a plecat apropierea constanÅ£enilor de Steaua şi ura faţă de dinamovişti. Steliştii erau aplaudaÅ£i iar dinamoviştii înjuraÅ£i şi huiduiÅ£i. A fost o mişcare logică să ne apropiem de stelişti la acea vreme.

farul steaua prietenie

RU: Care crezi ca au fost cauzele care au dus la deteriorarea acestui raport(de prietenie)?
UF ’92 – În ceea ce mă priveşte, personal, relaÅ£iile nu s-au deteriorat deloc, merg oricând cu plăcere pe Ghencea pentru că am mulÅ£i prieteni acolo. În ceea ce priveşte actuala galerie a Farului, cu care eu nu am nici o tangenţă, deteriorarea prieteniei a plecat de la vârf, mai bine zis de la interesele lui Sorin. Datorită acestor interese el a ajuns în galeria lui Dinamo, a aruncat ‘dume’ că Borcea i-a propus să fie şef de galerie la Dinamo, a ajuns să dea ‘tonul’ în galeria dinamovista. De la el au plecat scandări anti-Steaua în timpul unor meciuri de la ConstanÅ£a, spre satisfacÅ£ia foarte puÅ£inilor pro-dinamovişti din galerie.

RU: Povesteşte-ne despre câstigarea trofeului Giuleştina.
UF ’92 – Trofeul Giuleştina a fost cea mai mare porcărie de la RevoluÅ£ie şi până în prezent. A fost un circ în toată regula. Vorbe bune puse la ziarişti (şpriÅ£uri etc) pentru a-Å£i da calificativ maxim, deplasări obligatorii peste tot în Å£ară ca să acumulezi puncte, nu înjurături, nu huiduieli…într-adevar doar suporteri disciplinaÅ£i (fair-play ha, ha, ha!), noÅ£iunea de ultras era departe… galeria Farului a câştigat acel trofeu, multe presiuni facând Sorin până a intrat în posesia banilor de la Copos. Banii au fost folositori, dar atât a fost, un an, era logic că nu avea cum să dureze mai mult acel trofeu, iar o galerie serioasă , cu ultraşi adevaraÅ£i n-ar fi participat niciodata la aşa ceva.

RU: De ce s-a trecut, în 1996, la adoptarea denumirii de Legiunea Marina Ultras Farul?
UF ’92 – În ’96 nu s-a trecut la denumirea de L.M.U.F. Acesta a fost doar un moft al meu, de a crea un stag de gard imens, cel mai mare din Å£ara. Avea 43 de metri lungime si 1.5 metri lăţime, m-am chinuit mult cu Barbone si Ional dar a meritat, cred că, cu cei 43 de metri lungime, a rămas neegalat şi în ziua de azi. Nu l-am făcut pentru a da o nouă denumire galeriei (nici gând!), doar că ziariştii văzându-l au tot început s-o dea prin ziare că L.M.U.F. în sus, că L.M.U.F. în jos şi aşa s-a dat sfoară în Å£ară.

legiunea marina ultras farul

RU: În ce alteâ€?premiereâ€? pentru suporterii din România ai fost implicat?
UF ’92 – În categoria ‘premiere’ pentru România intră cel mai lung steag de gard, menÅ£ionat mai sus, de 43 de metri, şi cele 12 steaguri de fluturat, cele mai mari din Å£ara la acea vreme(4*4m), toate cu modele diferite. În categoria ‘premiere’pentru ConstanÅ£a cam tot ce am făcut în anii ’90 au fost noutăţi dar, din păcate, au rămas de domeniul trecutului. Pot enumera ca ‘premiere’ pentru constănÅ£eni ‘bannerele’ cu Hooligans, Farul Spirit, Alcoholics Supporters, Ultras’92 Farul, 101% Farul, Legiunea Marină Ultras Farul, toate făcute de mine.

RU: Enumeră câteva dintre deplasările memorabile pe care le-aţi făcut.
UF ’92 – Deplasările memorabile au fost multe. Pentru un constănÅ£ean cele făcute la Braşov întotdeauna erau plăcute(de la mare la munte), cele făcute în Banat şi Ardeal la fel, datorită calităţii oamenilor. Chiar mi-e dor de deplasări la Timişoara, Sibiu, BistriÅ£a, la fel si de cele de la Braşov. Cu plăcere mi-aduc aminte de deplasarea de la Iaşi de acum câţiva ani când ne-am bătut la final cu ‘ţăranii’ de moldoveni. Amintirea deplasării de acum mulÅ£i ani făcută în Ghencea pe ninsoare rămâne tare plăcută. Deplasarea de la Bacău, la barajul de promovare, e deosebită, cu vreo 7-800 de constănÅ£eni dându-le clasă moldovenilor. Personal, am prins deplasare adevărată cu steliştii (singura) la GalaÅ£i, pe 1martie, cu bătăi, mărÅ£işoare aruncate, poliÅ£ie şi multe altele (a fost 5-1 pentru Steaua parcă).

farul deplasare la timisoara

RU: Dupa această perioadă, să-i spunem “de aurâ€? pentru voi, galeria Farului a început să decadă puÅ£in câte puÅ£in, ajungându-se la situaÅ£ia din prezent. Care ar fi motivele pentru această decădere?
UF ’92 – Decăderea galerei i se datorează în cea mai mare parte lui Sorin dar şi a oamenilor de proastă calitate care conduc destinele fotbalului constănÅ£ean în ultimii ani. Când de ani de zile echipa se zbate la retrogradare într-un oraş de mărimea ConstanÅ£ei, nu poÅ£i să ceri oamenilor să-şi dea sufletul pe stadion pentru nişte jucători mediocrii şi de foarte multe ori penibili. Valoarea echipei din anii ’90 era mult peste cea de acum şi, în plus, aveam atunci destui jucători reprezentativi (vedete locale) ca Marian Popa, Butoiu, Dennis Şerban, Tufan, Cristi Munteanu cărora îţi făcea plăcere să le scandezi numele. Acum, scuză-mă, dar să scandezi numele unor ‘no-name’ sau a unor cârpe venite de la Dinamo care aşteaptă tot timpul să fie rechemaÅ£i în Ştefan cel Mare NICIODATA. În acest moment stadionul e dominat de o resemnare totală din partea celor mai mulÅ£i suporteri. Nu se doreşte performanÅ£a (locul8 ca obiectiv?) şi e normal să fie aşa cu o conducere adusă de partidul distrugător de la putere, şi, în astfel de condiÅ£ii, stadionul e dezolant de gol la aproape toate meciurile. Strict legat de galerie, la aşa şef aşa galerie, nu? Lui Sorin i-a plăcut mereu puterea, şi ce a făcut cu ea se vede, a adus galeria la acelaşi nivel cu galerii modeste şi mediocre din A ca Bacău, Argeş, Braşov. Noroc cu BistriÅ£a, Ceahlaul şi NaÅ£ional altfel îi priveam pe toÅ£i de jos. Ultraşii au renunÅ£at sau unii s-au grupat la peluză (Aria Ultra’), iar cei rămaşi în galerie, simpatizanÅ£ii lui Sorin, sunt de o valoare îndoielnică, fără personalitate, dar pe gustul şefului lor. Sunt prea multe de spus de decăderea galeriei, şi, sincer, n-am chef, faptul e consumat. Şi oricum este exact ceea ce merită şi conducerea şi echipa din acest moment.

RU: În tot acest timp, ai susţinut şi echipa naţională? Care au fost meciurile memorabile?
UF ’92 – De peste 10 ani răspund prezent la aproape toate meciurile naÅ£ionalei de la Bucureşti. Memorabile sunt multe, dar pentru mine de pomină a rămas cel de la Budapesta cu Ungaria (singura mea deplasare cu naÅ£ionala) în care puÅ£in a lipsit să nu fiu linşat de skinheaderii unguri. Dar, sincer, între 5 calificări ale echipei naÅ£ionale şi, (VISEZ!) un titlu de campion cu Farul aş alege ultima variantă.

RU: Ce înseamnă , după tine, a fi ultras?
UF ’92 – După mine, a fi ultras implică câteva lucruri şi stări de fapt care variază de la modul de percepere, la vestimentaÅ£ie şi la radicalitatea afişată în stadon şi în afara lui. O să amintesc o parte: îmbrăcăminte adecvata pentru peluză (obligatoriu fular, eşarfă), fără ‘ţarănisme’ în vestimentaÅ£ie; radicalitate în exprimare şi în susÅ£inerea echipei; bilet (sau abonament) plătit, să nu ‘atârn’ la conducere cu nimic pentru a mă putea exprima vehement atunci când nu sunt de acord cu politica conducerii sau cu jocul echipei; loc distinct pe stadion (la peluză) pentru a mă putea desfăşura şi a nu fi în mijlocul suporterilor obişnuiÅ£i; loialitate faÅ£a de numele ‘Farul’ (în cazul meu), şi nu faţă de nişte jucători care abia aşteaptă să plece la echipe mai mari sau pe bani mai mulÅ£i; respect pentru localnicii şi dezaprobare pentru constănÅ£enii care preferă alte echipe(trădători); exprimarea resentimentelor faţă de duşmani; să nu aplud şi să nu strig numele adversarilor în nici un fel; atitudine împotriva abuzurilor organelor de ordine; contribuÅ£ii băneşti colective pentru realizarea de materiale de susÅ£inere (steaguri, bannere, torÅ£e, fumigene, etc); încurajarea echipei în momentele grele, necondiÅ£ionat, atunci când văd dăruire şi ambiÅ£ie la proprii jucători; neacceptarea, sub nici o formă, a obÅ£inerii victoriei prin mijloace necinstite- pentru mine e doar o victorie ruşinoasă care nu-mi face cinste.

RU: Care ar fi cel mai bun si cel mai prost moment din activitatea ta de ultras?
UF ’92 – Moment bun ca ultras: desprinderea grupului de ultraşi din galerie şi mutarea lui la peluză (după multe peripeÅ£ii şi incidente), loc obligatoriu pentru o grupare ultras. Momentul cel mai prost ca ultras: faptul că prin accederea lui Sorin la şefia galeriei, ceea ce ar fi putut deveni galeria Farului (în viziunea mea) s-a dus de râpă, iar de ceea ce este în prezent… mi-e ruşine. O vină o port şi eu că am cedat relativ uşor.

RU: Care consideri că sunt evoluţiile negative si pozitive înregistrate de scena ultra’ din România din perioada de pionierat (pâna în ’96) şi până astăzi?
UF ’92 – Scena ultra’ din România îşi face simÅ£ită prezenÅ£a îndeosebi în Bucureşti şi foarte puÅ£in în provincie. Faptul că a pătruns foarte puÅ£in în provincie îl văd ca un element negativ, de aici rezultând lipsa de motivaÅ£ie a echipelor mari din capitală atunci când ajung în provincie. Cu doar câteva excepÅ£ii (Craiova, Timişoara, Arad, Ploieşti), fenomenul ultra’ nu a reuşit să se impună în provincie, de aici decurgând imagini caraghioase cu grupuri mici de suporteri intitulate ‘galerii’ care nu au nimic în comun cu fenomenul ultra’ şi care, în meciurile de acasă, se fac de râs în faÅ£a ‘granzilor’ din Capitală. Majoritatea galeriilor din divizia A de la noi s-ar face de râs şi în a IIIa divizie din Italia. Sau, putem compara marea rivalitate între echipele din aceeaşi regiune (derbyurile locale) din străinătate cu disputa suporterilor de la un Ceahlăul-Bacău? Probabil că există mici grupuri ultra’ în preajma unor galerii din provincie dar sunt minoritare şi, din diferite cauze, nu se pot impune . Aici amintesc Aria Ultra’ din ConstanÅ£a.


Ca evoluţie pozitivă cred că merită să remarc ascensiunea suporterilor din Craiova şi Timişoara care, cel puţin acasă, domină puternic fondul sonor al arenei şi creează coreografii care nu au egal în provincie. Tot ca evoluţie pozitivă văd ascensiunea grupurilor ultra’ din Bucureşti din cele trei mari galerii. În acest moment le văd capabile să ţină pasul cu cei de afară şi au demonstrat-o la meciurile din cupele europene şi în derbyurile bucureştene. Păcat că nu simt concurenţa mai mare din partea provinciei.

RU: Crezi că apariţia acestei reviste va avea vreun efect asupra scenei ultra’ românesti?
UF ’92 – În cazul în care va avea continuitate poate crea o emulaÅ£ie la nivelul suporterilor, poate deveni o copie a ‘SuperTifo’ pentru suporterii din România, greu va fi până când se vor depăsi greutaÅ£ile inerente de început (tipărirea, distribuÅ£ie în afara Bucureştiului). Poate avea un efect benefic şi stimulativ pentru provincie, un fel de mobilizare generală pentru o prezentare onorabilă (prin reportaje şi mai ales poze) în paginile revistei. Poate zgândărî orgoliul multor suporteri şi prin conÅ£inutul articolelor din revistă, să-i împingă spre o mentalitate ultra’, crearea de spectacole pe stadion, schimbarea repertoriului, etc.

grafitti farul constanta peluza sud

RU: Crezi că galeria Farului mai are vreo şansă să revină la gloria de altădată?
UF ‘92 – Doar dacă dă o minune şi dispare Sorin din tribună, dar, atât timp cât există un ciolan, oricât de mic ar fi el, nu se va întâmpla acest lucru şi, ca atare, starea de mediocritate va continua. SperanÅ£e îmi pun în Aria Ultra’ de la peluză unde sunt majoritari băieÅ£i foşti în galerie şi care au avut curajul să se despartă de ‘turmă’ şi să-şi formeze în peluză un grup bazat pe principii ultra’, asta în ciuda ameninţărilor de tot felul venite din partea lui Sorin şi sclavii săi. Are nevoie de unitate şi răbdare pentru a reuşi şi poate de un imbold din partea echipei prin evoluÅ£ii care s-o aducă în partea de sus a clasamentului. Altfel…, va trona mediocritatea mult şi bine.

RU: În încheiere, vreun sfat pentru ultraşii români?

UF ’92 – Cum de ceva vreme am rărit apariţiile în mijlocul suporterilor, nu mă văd în măsură a da sfaturi altora, dar ţinând cont că mişcarea vine din Occident, cred că trebuie să ţină aproape, să urmărească fenomenul ultras de afară şi să dovedească radicalism, determinare în apărarea fotbalului de la noi. Ca valoarea fotbalului românesc să crească, un rol important îl au suporterii adevăraţi, ultraşii, singurii în măsură să protesteze împotriva meciurilor aranjare, contra vânzărilor masive de jucători tineri etc. În oraşele unde lipsesc ultraşii apar fenomene de gen Bistriţa sau Ceahlăul. În provincie, un lucru bun în prima fază ar fi apariţia brigăzilor pe cartiere, care ar duce la concurenţă în cadrul galeriilor şi implicit la creşterea calităţii lor.

Să nu renunţaţi la felul vostru de a fi pentru nimic!

Advertisements

Tags: , , , , , , , , , ,


%d bloggers like this: