Scrisoarea unui ultras


ultras Salut, Lorenzo! Sunt un ultras. Sunt unul dintre cei pe care statul a decis sa-i elimine. Nu sunt un delincvent, tinand cont ca felul meu de a fi ultras se ghideaza dupa un cod nescris, in care nimic nu e la intamplare si nimic nu e gratuit. Dar statul nu e interesat de asa ceva, fiindca, daca ar fi vrut sa deosebeasca interlopii de ultrasi, ar fi analizat si cercetat diferentele dintre ei.

Eu sunt unul dintre aceia care nu au facut vreodata o afacere din pasiune, din contra, am pierdut multi bani pentru a o intretine, sunt unul dintre cei care fac sacrificii enorme pentru a-si putea trai pasiunea intr-un mod sanatos, sunt unul dintre cei care – pentru a nu incalca acel cod -, atunci cand vede un camarad din peluza gresind, nu il toarna dusmanilor nostri comuni, ci il urecheaza pentru a-l face sa nu mai repete greseala. Sunt unul dintre cei care au macinat, realmente, atatia mii de kilometri, in acesti ani de peluza, incat nu pot sa spuna exact despre cati este vorba. Sunt unul dintre cei care au petrecut nopti si zile la pregatirea mesajelor si coregrafiilor, pe care multi le apreciaza.

Multi ani de deplasari mi-au oferit ocazia sa vad totul, din Paradis pana in Iad. Am avut de-a face cu unele calatorii fara bilet, dar fara a-i stresa pe cetatenii obisnuiti, am vazut trenuri vechi (din lumea a treia), sefi de tren suparati, dar si oameni de treaba care au inteles ca nu suntem animale.

Am vazut intruniri la nivel national in care se adunau rivali la un singur loc, pentru o confruntare de idei si gasirea unor linii comune, ce, normal, erau date uitarii si incalcate. Am vazut abuzuri de putere: privarea de propriile drepturi fundamentale, precum cel de a cumpara mancare si bautura (sunt din Sud si aproape mereu, in ultimii 10 ani, am jucat in Serie A, deci mai toate calatoriile erau mai lungi de 10 ore), si era vai de noi daca incercam sa ne folosim de aceste drepturi.

Sa fii sechestrat ore intregi intr-un autobuz in diverse statii, din cauza (dez)organizarii celor care gestioneaza ordinea publica. Nu mi-am camuflat niciodata fatza, iar atunci cand am facut lucruri “ilegale” motivul era ca aveam convingerea ca e bine ce fac si nu simteam nevoia sa ma ascund.

Am folosit torte, fumigene si petarde fara a rani pe cineva, pentru ca singura mea intentie era sa colorez peluza. Astazi, indiferent daca esti sau nu un derbedeu, statului putin ii pasa. Eu si cei ca mine suntem persoane incomode unui sistem stricat in interior, in care echipele “mici” (ca a mea) sunt sacrificate in fiecare an pe altarul celor puternici, ce au nevoie de sange proaspat pentru afacerile lor. Pentru infractiunile acestora plateste doar cine e slab, pentru ale mele platesc inainte de a le comite (sunt clarvazatori).

Si acum, te vei intreba, probabil, pentru ce motiv iti rapesc timpul, dar iti raspund repede. Eu mi-as da viata pentru acest fenomen, insa pentru acel fenonem pe care eu il cred potrivit, nu pentru cel pe care ni-l impune sistemul.

Imi sangereaza inima, dar, dupa multi ani de peluza si deplasari, la sfarsitul anului ma voi retrage, pentru ca nu cred ca e cazul sa le fiu complice. Lasand sectoarele noastre goale si stadioanele in liniste, insa, mai ales, buzunarele lor goale, vei vedea, Lorenzo, ca vor intelege ca nu pot sa se descurce fara noi.

Totusi, trebuie sa renuntam la anumite ipocrizii existente in lumea noastra. Cine distruge un tren si este interzis nu poate avea solidaritatea mea, deoarece nu este unul care crede in idealurile noastre, cine injunghie nu trebuie sa acuze represiunea, cine infrunta familiile galeriilor adverse sau ataca in numar disproportionat (50 contra 10, spre exemplu) este un infam si nu imi merita solidaritatea. Cine face pagube doar pentru placerea de a o face nu este ca noi. Dar aceste lucruri nu scuza faptul ca, in peste 10 ani de decrete, aceste lucruri nu au fost luate niciodata in seama.

Sper ca intr-o zi, cand voi avea un fiu, sa-l pot aduce in peluza si sa-i pot vorbi despre ultrasi, nu asa cum o facem in cazul disparitiei dinozaurilor. As avea multe de povestit, la fel de multe ca ochii pe care i-am intersectat in acesti ani de peluza, dar va fi mult prea mult. Ciao, Lorenzo, si scuze…

Un ultras privat de pasiunea sa, dar nu si de idealurile si visurile sale.

*Scrisoare adresata lui Lorenzo, webmasterul siteului www.asromaultras.it
Sursa traducerii ne este neclara, daca stie cineva autorul traducerii va rugam anuntati-ne.

Advertisements

Tags: , , ,

No Responses to “Scrisoarea unui ultras”

  1. maltraxis Says:

    un singur cuvant: frumos!

  2. pilotperoaba Says:

    idem maltraxis:)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: