Drojdierii despre fotbalul modern

Tendinţa autorităţilor de îndepărtare din peluzele stadioanelor a suporterilor care adoptă o atitudine devine tot mai evidentă.

Acest lucru este, din păcate, orchestrat de cele mai înalte foruri fotbalistice europene şi mondiale, pentru că sportul-rege a devenit, mai presus de toate, o afacere a celor bogaţi şi interesaţi. În această lume glamuroasă nu mai este loc pentru fraierii pătimaşi care fac toate deplasările, care respiră fotbal, care ar fi capabili să comită cele mai ciudate nebunii doar pentru o victorie mult dorită, prin al căror vene curge sângele în culorile clubului iubit, şi care, colac peste pupăză, se mai şi amestecă în soarta echipei favorite, pe care o susţin de când băteau mingea în curtea şcolii generale, sau poate chiar mai devreme! Ruşine să le fie! Asemenea huligani trebuie puşi la punct!

Este de la sine înÅ£eles că preferaÅ£ii aşa-zisor “oameni care investesc în fotbalâ€? sunt pseudoultraşii aplaudaci cărora le poate fi închisă gura cu o deplasare plătită, cu o ciorbă de burtă, cu un ciubuc rămas în buzunar, iniÅ£ial destinat pregătirii unei coregrafii…

Exemplele trădării şi îndepărtării adevăraÅ£ilor suporteri sunt multiple. În Anglia de exemplu, stadioanele de fotbal au devenit un fel de teatre unde oamenii vin să mai schimbe o vorbă, să vadă ce mai e cool, să aplaude indiferent de rezultat şi să plece acasă. Suporterii mai săraci ai clubului West Ham United, copiii muncitorilor, urmaşii adevăraÅ£ilor “ciocănariâ€? care au înfiinÅ£at clubul, nu-şi mai permit să vină la meciuri din cauza preÅ£ului prea ridicat al biletelor şi al invaziei de “politically correct fansâ€?, care vin pe stadioane doar din snobism. De fapt, adevăraÅ£ii ultraşi englezi pot fi văzuÅ£i, din păcate, doar în eşaloanele inferioare, unde mai joacă şi englezi în echipele lor favorite.

Mulţi s-au simţit trădaţi de numărul exagerat de mare de jucători neeuropeni, adevăraţi mercenari care nu simt nimic pentru echipele la care joacă. Ce sentiment poate avea un fan al echipei Chelsea, de exemplu, din moment ce acolo joacă doar 1-2 englezi? Sub pretextul trecerii la profesionism, multe cluburi şi-au vândut istoria, trecutul, onoarea şi, implicit, suporterii devotaţi. Maşinile de făcut bani nu trebuie alimentate cu suflete, pasiune şi cinste, ci cu lăcomie şi conformism capitalist.

La recomandările forurilor internaÅ£ionale (UEFA, FIFA), au început să fie interzise şi pe stadioanele din România manifestările care pot fi catalogate drept “periculoaseâ€?. Adică toate spectacolele pregătite minuÅ£ios de suporteri, care includ elemente de pirotehnie, coregrafii originale, bannere cu mesaje, fumigene, petarde etc. Toate acestea vor fi în curând interzise. Stadioanele vor deveni nişte pieÅ£e plictisitoare, în care tinerii pensionari vor flutura, entuziasmaÅ£i de înfrângeri, fulare şi eşarfe, ronţăind seminÅ£e şi sorbind sucuri de un verde primăvăratic. MulÅ£i se vor întreba de ce se întâmplă toate acestea şi care este sensul îngrijorărilor şi nemulÅ£umirilor noastre.

Abuzurile morale (uneori şi fizice) la care sunt supuşi suporterii care adoptă o atitudine fermă, sătuli fiind de platitudinile şi minciunile cotidiene odioase, sunt de fapt nişte repercusiuni ale unor sisteme politico-sociale roase de cangrenele consumatorismului şi neosclavagismului occidental. Prea mulÅ£i oameni acceptă jugul în schimbul unei efemere bunăstări şi a unui confort financiar. Cei care se încumetă să propună alternative, fie ele de sorginte modernistă sau tradiÅ£ionalistă, sunt catalogaÅ£i urgent ca fiind extremişti şi potenÅ£iali conturbatori ai unui sistem “eminamente nediscriminatoriuâ€?. Sunt buni doar cei care tac, care pleacă fruntea şi trag la jug. Această reÅ£etă se aplică şi în fotbal cu mare succes.

Doar în Italia (şi eventual în Grecia) ultraşii ţin steagul sus în faţa abuzurilor. Cât vor mai reuşi, nimeni nu ştie. Poate sună anacronic şi desuet, dar ne e dor de timpurile în care fotbalul se juca pe teren, cu sufletele şi picioarele, şi nu în birourile luxoase, doar cu gândul la prime şi conturi. Ne e dor să vedem jucători care îşi dau suflete pe teren pentru culorile echipei, jucători care ţin cu echipa la care joacă, nu doar mercenari care nu dau doi bani pentru sentimentele galeriilor. Nu urâm pe nimeni, însă dispreţul şi determinarea noastre pot genera energii de nebănuit. Încă

Advertisements

Tags: , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: