Nationalismul si scena din spatiul ex- iugoslav partea 2

nationalism serbia iugoslaviaPartea 1a articolului despre nationalism si scena suporterilor din spatiul ex- iugoslav aici

Asadar am vazut cum nationalismul a aparut in cadrul cluburilor din careul de asi (si al altora mai mici) pana la mijlocul anilor 80. Pana atunci tendinta era cat de cat controlata, dar din acel moment incepe haosul. Apar separarile evidente, cantecele nationaliste obsnuite pana atunci sunt inlocuite de indemnuri la distrugerea sarbilor sau croatilor.
Odata cu infiintarea gruparilor organizate de suporteri nationalismul in tribune devine mai pronuntat. BBB (Bad Blue Boys – Dinamo Zagreb) care au ca an oficial al infiintarii anul 1986 au fost cei mai activi in aceasta directie. Si nu pentru ca ar fi fost mai patrioti decat altii, ci pentru ca asta era sansa lor ca sa iasa in prim plan si sa aduca forte noi in peluza lor, cea mai sigura cale pentru a atrage atentia presei. E incontestabil deci ca ei au fost primii care au imbratisat nationalismul extrem. Torcida (Hajduk Split) a avut de-a lungul existentei sale excese nationaliste, dar niciodata nu s-au identificat exclusiv cu aceasta orientare, pentru ca nici nu aveau nevoie de asa ceva. La BBB situatia era diferita si au gasit in aceasta un mijloc de a atrage suporteri. Vazand ca nationalismul este un mijloc bun de atragere a noi forte, s-au orientat in aceasta directie si grupari mai mici din Croatia, in primul rand Armada (Rijeka) si Kohorta (Osijek). Normal ca in cele din urma si Torcida a intrat pe acest drum, mai discret la inceput, dar in cele din urma au ajuns si ei la adcelasi nivel ca si BBB-ul. Nationalismul a depasit rivalitatile, astfel ca s-a ajuns la un pact tacit, BBB si Torcida ajungand sa colaboreze deschis. Au inceput sa mearga impreuna la meciuri, cu bannere BBB afisate pe gardul peluzei din Split si viceversa. Unele grupari din afara Splitului si Zagrebului au mers atat de departe incat si-au facut steaguri comune, pe care erau scrise numele ambelor grupari si stemele celor 2 cluburi (de exmplu Torcida-BBB Murska Sobota). S-a initiat practic un fel de uniune a suporterilor croati, se evitau conflictele si provocarile intre acestia (exceptand meciurile de la Rijeka si Split, unde se intampla orice). Cu alte cuvinte, rivalitatea la nivel de suporteri a fost lasata de-o parte si s-a gasit un inamic comun.

In Serbia de-asemenea nationalismul se dezvolta in tribune, dar nu existau nici un fel de actiuni comune sau aliante. Bineinteles ca au fost cazuri in care cativa grobari mergeau impreuna cu Delije in deplasari “fierbinti” si viceversa, dar nimanui nu i-a trecut prin cap sa aduca in nord (Sever – peluza Zvezdei) vreun steag de gard al grobarilor sau in sud (Jug, peluza Partizan) un steag alb-rosu. Si astfel, in timp ce in Croatia cele mai mari grupari se unisera si lucrau impreuna, in Serbia era perioada celor mai dure confruntari intre grobari si tigani. (tigani – porecla initiala a celor de la Zvezda). Unii spun ca asta ar fi din cauza traditionalei lipse de unitate a sarbilor, altii pun asta pe seama unei culturi a suporterilor mai puternica la Beograd. Nici una din aceste explicatii nu este reala. Pur si simplu in Serbia nu era nevoie de asa ceva si nici nu exista sentimentul ca ar trebui o unitate. In Serbia nu existau prea multi croati, astfel ca nu reprezentau o amenintare palpabila, si nici nu se vorbea despre ei pana cand era un meci direct. Bineinteles ca sarbii de peste Drina (granita naturala dintre Croatia si Serbia) simteau altfel lucrurile, in timp ce croatii in Croatia simteau pretutindeni prezenta sarbilor, care reprezentau un procent destul de mare al populatiei.

Si astfel, in timp ce in Croatia se nasc noi grupari pe aripile nationalismului care automat se orienteaza impotriva sarbilor, in Serbia apar de-asemenea grupari cu tenta nationalista, dar fara vreo finalitate sau actiune coerenta. Nici macar nu se astepta deplasarea vreunei grupari croate pentru o actiune comuna. Ca exemplu, mai mare agitatie era in Novi Sad cand venea Zvezda decat atunci cand veneau Dinamo. Gruparile mici din Serbia se atacau una pe alta, si nu de putine ori incercau sa-i atace pe cei mari (cum a fost in cazul Red Firm (Novi Sad) versus Delije, sau Meraklije (Nis) versus Grobari) – dar bineinteles, exclusiv pe teren propriu. Chiar daca toate gruparile din Serbia ii slaveau pe cetnici si pe generalul Draze (lider al nationalistilor regalisti), chiar daca toti cantau despre Serbia – cand era vorba de inamici se orientau spre cei din imediata apropiere. Au existat si exceptii, cum a fost “infratirea” Delije cu “varvarii” (Buducnost – Titograd pe atunci, actuala Podgorica, capitala Muntenegrului actual) care in acele vremuri erau extrem de orientati spre Serbia. De-asemenea insa, existau si exceptii la exceptii, astfel ca se mai intampla ca Grobarilor sa le fie cantat la Podgorica: “nece biti srpsko more na obali crne gore” (“nu va exista mare sarbeasca pe pamant muntenegrean”) dar nimeni nu lua asta in serios si nu o considera altceva decat provocari banale intre rivali. Mai trebuie amintit ca 1987 ia fiinta United Force (Rad Beograd) care in acea explozie a nationalismului sarb si croat merge un pas mai departe, fiind primii care lanseaza elemente neo-naziste intr-o tribuna iugoslava.

In acest timp, asa cum am mai spus, in Bosnia domneste “fraternitatea si unitatea”. Inca nu exista nationalism si nici un fel de extremism. Raiul pe pamant, s-ar putea spune – dar, pe langa aceasta orientare pro-iugoslava, cele mai tensionate deplasari din fosta federatie erau fara indoiala tocmai cele de la Sarajevo. Acolo oricine era atacat. Se stie de exemplu ca BBB au fost batuti bine de Horde Zla (FC Sarajevo) si ca “Maniacii” (Zeljeznicar Sarajevo) i-au cam fugarit pe Delije. Au fost bineinteles si alte incidente, dar acestea doua sunt cele mai importante. In afara Sarajevo-ului insa nu se prea avantau, exceptand celebra deplasare a Hordei pe JNA (Partizan), cand doi grobari au fost injunghiati. Mai trebuie mentionat ca cei din Sarajevo faceau deplasari impreuna destul de des, si ca in incidentele din Sarajevo luptau impreuna. Si aceste lucruri nu tin de apartenenta nationala cat de cea locala, fiind foarte dedicati propriului oras. Chiar daca erau extrem de duri in incidentele cu altii, intre ei nu au fost probleme majore. Au fost mici probleme, dar niciodata nu au depasit limita si nu au continuat in afara stadionului, lucru care continua si in ziua de azi.
Cei din Mostar aveau o “preferinta” aparte pentru Torcida. Suporterii Velez-ului pur si simplu ii urau pe cei din Split, spre deosebire de cei din Sarajevo, care ii asteptau mai agresiv pe cei din Zagreb si Beograd. Dar, si Mostarul, ca si Sarajevo, se mandreau cu Iugoslavija si cu multi-etnicitatea. Totul pana la un moment dat, cand…

… Cand nimanui nu-i este limpede ce s-a intamplat. Practic peste noapte nationalismul erupe in tribunele din Bosnia, mai intai in Sarajevo apoi si in restul oraselor. Dispar de pe garduri steagurile Iugoslavijei si apar steagurile SDA-ului (partidul etnicilor musulmani, la putere in Bosnia si astazi) si steaguri croate. Unii membri ai Joint Union-ului de atunci (Zeljeznicar) stabilesc legaturi cu BBB-ul, si apar reguli interne ca membrii acelei grupari pot fi exclusiv musulmani sau croati. La inceput timid, apoi din ce in ce mai tare si Horde Zla devin nationalisti – ceea ce duce la iesirea masiva a sarbilor din cele doua peluze din Sarajevo. Exemplu Sarajevo este urmat si de restul oraselor, ceea ce era de asteptat. Ceea ce cu siguranta nu s-a asteptat nimeni a fost exodul sarbilor din peluza din Banja Luka, oras majoritar sarbesc. Pentru 2-3 meciuri si “Lesinari” (gruparea celor de la Borca Banja Luka) au arborat steaguri verzi cu semiluna. Din fericire asta nu a durat mult. Sarbii revin in peluza si preiau controlul, steagul sarbesc devenid din nou omniprezent acolo. Dara asta se intampla deja chiar inaintea izbucnirii razboiului, si, avand in vedere structura populatiei din oras, era de asteptat sa se intample.

Trebuie mentionat insa ca in Bosnia au existat totusi si grupari extrem de nationaliste, doar ca acestea erau cele care sustineau echipele fanion din Croatia si Beograd. Cei mai puternici si mai numerosii erau Delije Sarajevo, cu siguranta cea mai numeroasa si, dupa unii, cea mai buna brigada de “tigani” din afara Beogradului. Erau foarte bine organizati si, ca si restul celor din Sarajevo, extrem de periculosi in incidente. Pe langa ei ii mai amintim pe BBB Livno, la fel de bine organizati. Mai putini la numar, dar cu siguranta la fel de zgomotosi in afirmarea identitatii nationale. Sub steagul acestei brigazi pe Maksimir se strangeau toti croatii din Hertegovina de vest.. O a treia grupare care era de-asemenea foarte activa dar care se aminteste foarte rar este Grobari Brcko, poate cea mai buna subgrupa de grobari din afara Srbijei, care aveau la propriu tot orasul alaturi de ei. Poate nu erau atat de nationalisti, avand destui musulmani in randurile lor, care inaintea razboiului au parasit gruparea. Pe langa acestia mai amintim si Banja Luka, care dintotdeauna a avut multi grobari si delije extrem de activi, si chiar un grup de dinamovisti, BBB BL. Si prin asta se vede ca Toricda in acea perioada avea exclusiv sustinere regionala, nu si nationala.
Si mai mentionam aici si un grup celebru pentru nationalismul sau, Delije Knin. Ei practic n-au fost niciodata un grup organizat, ci mai degraba o masa dezlantuita de oameni, care atacau tot ce trecea prin Knin si avea legatura cu Dinamo sau Hajduk. Si astazi se mai vorbeste despre incidentele care aveau loc la trecerea trenurilor cu suporteri croati prin Knin, sau de deplasarile lor la meciurile Zvezdei. Isi au locul in aceasta poveste tocmai din cauza afirmarii nationalismului lor, si cand trebuia si cand nu. Nu era deloc recomandat sa intri in conflict cu ei… Au facut si ei gafe, astfel ca s-a intamplat ca BBB sa devasteze gara si magazinul central din Knin. Asta s-a intamplat pentru ca trenul lor a avut intarziere, astfel ca cei care-i asteptau s-au rasfirat, dar oricum, o neglijenta de-a lor.

 

Documentar Fotbalul iugoslav – Settling Old Scores din 1990

Partea 1:

Partea 2:

13 mai 1990: unul din pretextele inceperii razboiului dintre sarbi si croati: meciul Dinamo Zagreb – Steaua Rosia

 

Advertisements

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: