Interviu cu doi fanatici rapidişti

interviu luat in vara lui 2006 pentru revista Suporter (nr.4)

Acei oameni minunaţi şi peluzele lor colorate

official hooligansInterviul din acest număr este unul inedit. Nu avem numai un intervievat ci doi, ambii suporteri ai Rapidului, cunoscuţi de prietenii din peluză ca Braşoveanu’ şi Gabone.

Care sunt primele amintiri legate de galeria rapidistă, primele deplasări?

Gabone: La meciurile Rapidului vin de când mă ştiu, fiind adus pe Giuleşti de către tatăl meu, deşi la vremea aceea locuiam în Ghencea. Legat de galerie, normal că singurul lucru pe care mi-l doream pe stadion era să stau în mijlocul ei. Lucru foarte dificil de altfel, deoarece copiilor li se permitea accesul doar la peluza metalică – aflată în locul actualei Peluze Nord. Dar reuşeam mereu să sar gardul spre tribuna a II-a şi să intru printre membrii galeriei…

Prima deplasare în care am fost: la Ploieşti, meci de campionat cu Petrolul, în 1990. Rivalitatea între cele două galerii era de notorietate, nici acel meci nu avea cum să nu se lase cu scandal. După meci asupra noastră s-a abătut o ploaie de pietre, lucru cu care cu timpul a devenit o obişnuinţă pentru o deplasare în acest oraş. Următoarea deplasare a fost cea de la Piteşti, dar despre asta vom vorbi imediat.

Referitor la deplasările din acele vremuri, este de subliniat faptul că, media de vârstă a fanilor mergea spre 30 de ani, asta spre deosebire de vremurile de azi când în toate galeriile media a coborât undeva spre 20 de ani… În deplasările lungi, pentru un puşti era un privilegiu să aibă loc la ţambal, un loc pe canapele fiind o utopie. Nu mai pomenesc despre fularele sau steagurile „arestate” de către „tartorii” galeriei. Din toate acestea însă nu am avut decât de învăţat, căutînd ca astfel de lucruri, pe cât posibil, să nu le repetăm la rândul nostru…

Ce ne poţi spune despre deplasările galeriilor altor echipe pe Giulesti?

Gabone: La începutul anilor ‘90, singurele galerii despre a căror prezenţă merită să vorbim erau cele ale Craiovei, Timişoarei şi Petrolului. Meciurile cu oltenii şi petroliştii erau întotdeauna însoţite de incidente; îmi amintesc că după incidentele care au urmat meciului pierdut cu 3 la 5 în faţa Craiovei, zile bune după meci Poliţia a căutat participanţii prin Giuleşti şi Crângaşi.

Despre Steaua şi Dinamo, până în anul 1994 (cazul steliştilor) respectiv 1995 (cazul dinamoviştilor) nu s-a pus problema prezenţei lor în Giuleşti – de altfel nici nu prea aveau cum, galeriile lor fiind ca şi inexistente în acea perioadă. Prima prezenţă a steliştilor, a însemnat declanşarea unei haos în preajma stadionului. Cele câteva sute de stelişti (escortaţi de un număr cel puţin egal de jandarmi) au fost atacaţi cu sticle şi pietre atât de pe blocurile de pe Calea Crângaşi cât şi de pe aleile adiacente, gaborii reuşind cu mare greutate să-i bage pe vizitatori în stadion. Acele incidente nu aveau cum să nu se lase cu urmări, ele soldându-se cu zeci de amenzi aplicate rapidiştilor.

În Bucureşti, pe stadioanele adversarilor, cum se desfăşurau ostilităţile în acea perioadă (începutul anilor 90)?

Gabone: în absenţa gaborilor, adversarii intrau întotdeauna cu întârziere la meciuri; oricum, de cele mai multe ori eram superiori d.p.d.v. numeric.

Despre relaţiile de prietenie cu galeriile altor grupări?

Gabone: Singura amiciţie de amintit a fost, este şi va fi cea stabilită cu suporterii Timişoarei. Această prietenie datează din perioada premergătoare anilor 90, dar pot vorbi, în cunoştinţă de cauză, de perioada imediat următoare. În 1994, la meciul direct care putea decide pe de o parte retrogradarea lui Poli iar pe de altă parte prezenţa în cupa UEFA pentru Rapid, au făcut deplasarea 2000 de rapidisti. La capătul meciului în care arbitrul a „tras” vizibil cu noi (dar nu pentru a facilita prezenţa noastră în Europa ci pentru a salva Sportul de la retrogradare), încheiat cu retrogradarea lui Poli, bănăţenii au venit în sectorul nostru şi, trecând peste dezamăgirea produsă de rezultat, au cântat cu noi minute în şir.

Braşoveanu: Legăturile s-au mai răcit odată cu retrogradarea lui Poli din 1997, lucrurile revenind la normal la un meci UMT Rapid când, alături de noi au fost şi ultraşii violeţi. În momentul de faţă, există legături de amiciţie între principalele grupuri de suporteri ai celor 2 echipe.

Despre originile şi evoluţia grupului din care faceţi parte – Official Hooligans – ce ne puteţi spune?

Gabone: Până la formarea propriu-zisă a OH, consider că este necesar să fac câteva referiri la grupul care în anul 1998 avea să se reunească în spatele bannerului. Anii 1994-1995 au coincis cu manifestarea, în rândul unor membrii ai noii generaţii, a primelor semne de nemulţumire faţă de „vechea” gardă – ideile avangardiste ale „puştilor” intrau în ciontradicţie totală cu conservatorismul „bătrânilor”. Astfel, un grup de 20-25 de inşi s-a mutat la peluza dinspre Teatrul Giuleşti, fapt care a stârnit reacţia „bătrânilor” – acest episod a marcat ruptura ireversibilă a respectivului grup de tribuna a II-a. Meciul din 1996 cu nemţii de la K.S.C. găseşte grupul în peluza Nord – proaspăt inugurată. Aprilie 1998 a însemnat apariţia primului banner Official Hooligans, inaugurarea fiind făcută la un meci cu Steaua. Făcând o paranteză, menţionez că acel meci a prilejuit întocmirea unuia dintre puţinele mesaje semnate OH de-a lungul evoluţiei sale : „Dacă steaua e magică, atunci Cicciolina este virgină”. Treptat la OH au aderat mulţi tineri cu aceeaşi mentalitate, la sfârşitul anului 1999 grupul numărând peste 100 de membrii activi.

De unde vine culoarea portocalie a grupului vostru? Ştiu că era o adevarată modă la acea vreme legată de portocaliu…

Gabone: Cred că te referi la bomberele cu 2 feţe care în anii 97-99 erau întradevăr la modă printre membrii peluzelor bucureştene … modă preluată de la galeriile unor echipe din Franţa (prima oară în România am văzut gecile portocalii la membrii South Winners cu prilejul meciului jucat de OM cu Dinamo în 1991 parcă) sau Grecia (Olimpiakos). În momentul în care au cumpărat materialul portocaliu pentru primul banner OH, băieţii au fost influenţaţi, dacă pot spune aşa, de „tendinţele” acelei perioade.

Ce greutăţi aţi întâmpinat în decursul anilor?

Gabone: Apariţia şi dezvoltarea OH nu avea cum să lase indiferente forţele de ordine, represiunea acestora culminând cu confiscarea bannerului şi interzicerea accesului în stadion a persoanelor purtând materiale cu însemnele OH. Totul se petrecea pe fondul unei perioade mai puţin fericite pentru grup datorată plecării mai multor membri din OH, din diverse motive.

Totuşi, aţi reuşit să depăşiţi momentele grele

Gabone: Da, în mare parte da. Anul 2004 a marcat reorganizarea grupului, la care au participat exclusiv băieţi cu vechi ştate de plată în Peluza Nord. La momentul actual, OH numără cca. 40 de membri, având o medie de vârstă undeva la 26-27 de ani.

Cum vezi diferenţa dintre stilurile ultras şi hooligans?

Braşoveanu: Hahahaha Cred că mai degrabă pe tine te interesează cum a fost posibil să stea unul lângă altul bannerul băieţilor de la UU cu cel al OH…nu am să-ţi răspund la această curiozitate…

Tot ce pot să-ţi spun aici este că membrii grupării noastre nu s-au implicat – decât cu câteva excepţii – în coregrafiile Peluzei Nord şi asta în mod sigur nu datorită dezinteresului faţă de restul galeriei; în general ne-am arătat mai interesaţi de consumul anumitor lichide şi de participarea la … în măsura în care acest lucru mai este posibil în România. Cam atât privitor la acest subiect.

Dintre deplasările efectuate, care v-au rămas întipărite în memorie?

Gabone: Fără doar şi poate deplasarea cu adevărat memorabilă în timpul căreia am trăit momente irepetabile – cel puţin pentru mult timp de acum înainte – a reprezentat-o cea prilejuită de meciul Argeş-Rapid din 1990. Meciul avea loc în contextul „Golaniadei” din Piaţa Universităţii – la care participau şi mulţi membri ai galeriei noastre. Fără a avea legătură cu menţiunea făcută de mine, prezenţa galeriei rapidiste la Piteşti a fost asimilată de cetăţenii Piteştiului cu o invazie a golanilor în scopul de a produce distrugeri masive. De altfel, chiar crainicul Dumitru Pelican, care transmitea meciul la Radio a afirmat în direct că golanii din Piaţa Universităţii au venit înarmaţi pentru a provoca dezordine, pentru a răsturna „regimul” democratic (???!!!). Incidentele care s-au petrecut la sfârşitul meciului le consider ca fiind, de departe, ca cele mai importante din istoria post-decembristă a României (mă refer evident la incidente legate de un meci de fotbal). Finalul meciului a însemnat atacarea fanilor rapidişti atât de către argeşeni (majoritatea din ei fiind cetăţeni care nici măcar nu au asistat la meci şi care au venit la stadion după cele spuse de crainicul RTV) cât şi de către gabori. Hăituirea a durat ore bune după meci, fiind folosit chiar şi un elicopter. Unii dintre suporterii rapidişti au revenit în Bucureşti la o zi două după meci iar alţii niciodată … deşi presa acelor vremuri, întru totul aservită puterii, nu a consemnat absolut nimic referitor la acest aspect.

Altă deplasare care trebuie amintită este cea din 1997 de la Braşov, efectuată cu ocazia meciului din cupă cu Gaz Metan. Partida s-a jucat pe stadionul Tractorul, la ea fiind prezenţi în jur de 150 de rapidişti şi vreo 20 de ardeleni, având în „recuzită” fulare roş-albastre. La sfârşitul meciului, când nu am mai suportat scandările şi fularele medieşenilor, am rupt un gard despărţitor, moment în care au intervenit gaborii, care până atunci stăteau şi râdeau. Au urmat adevărate lupte atât în stadion cât şi în afara acestuia, drumul până la gară semănând cu un câmp de război. Bilanţul luptelor s-a soldat cu zeci de suporteri răniţi, şi în rândul gaborilor existând destui „şifonaţi”. Trenul spre Bucureşti a plecat ocupat doar de jumătate dintre suporteri, ceilalţi nereuşind să ajungă la gară. De amintit este faptul că, în jurul gării erau legitimate toate persoanele, în lipsa buletinului de Braşov erai călcat în picioare de gaborii turbaţi.

Braşoveanu: De altfel, aceste incidente nu făceau decât să le continue pe cele înregistrate cu doi ani în urmă, după un meci de campionat cu Braşovul când lucrurile nu au stat foarte diferit. Atunci au fost arestaţi mai mulţi rapidişti, dar puşi în faţa alternativei de către cei 1500 de suporteri – şi anume devastarea gării – gaborii i-au eliberat imediat. Este clar astfel că la acest ultim meci, din 97, doar numărul mic de rapidişti a permis gaborilor să-şi dovedească imbecilitatea.

Nu poate lipsi aici rememorarea deplasării masive de la Craiova din ultima etapă de campionat din anul 1998. Două trenuri pline ochi şi zeci de maşini au dus la Craiova peste 7000 de rapidişti încrezători în câştigarea titlului în dauna Stelei. Avea să urmeze un meci ale cărui culise nu cred că au fost „elucidate” nici chiar până azi care a dus la ratarea campionatului. Bineînţeles că finalul avea să aducă inevitabilele incidente cu garda care ne-a scos cu gazele lacrimogene din stadion. Drumul spre gara Barboşi – spre care am fost transportaţi cu peste 40 de autobuze avea să reinstituie adevărata stare de spirit faţă de olteni : scârba. Ţin să precizez, că cel puţin din punctul nostru de vedere (al OH-ului) aşa zisa alianţă cu oltenii nu a însemnat nimic niciodată, fiind vorba în fapt de o apropiere între câţiva membrii ai ambelor galerii; de altfel sunt sigur că aceleaşi sentimente le nutresc şi adevăraţii ultraşi craioveni. Singurul lucru comun pe care l-am avut şi probabil îl vom avea cu oltenii îl reprezintă ura faţă de Steaua şi Dinamo, dar de aici şi până la înfrăţire este drum lung… şi cu asta sper că am lămurit lucrurile.

Care sunt cele mai bune şi cele mai proaste momente trăite în mijlocul galeriei rapidiste?

Gabone: Bineînţeles că, vorbind de cele mai bune momente, nu pot să nu fac referire la bucuria prilejuită în 1999 de câştigarea celui de-al doilea titlu din istorie… Din punctul de vedere al fanaticului însă, îmi aduc aminte cu mare plăcere de deplasările efectuate alături de membrii peluzei separat de restul galeriei de la tribuna a II-a : se pleca în deplasările lungi cu o zi înainte, nu aveam nici cea mai mică treabă cu garda, din punctul ăsta de vedere ne bucuram de libertate deplină … erau alte vremuri.

În ceea ce priveşte momentele proaste, amintesc de dezamăgirea cumplită produsă de pierderea finalei Cupei României din 1995… Cea mai mare dezamăgire a prilejuit-o confiscarea bannerului OH de către gabori… „Dezertarea” unor membri din cadrul OH, băieţi lângă care am stat umăr la umăr ani de-a rândul pe stadioanele din România şi nu numai, a reprezentat de asemenea motiv de tristeţe.

Dacă ar fi să faci o comparaţie între perioada de mijloc a anilor 90 şi cea de acum, pe care dintre ele ai prefera-o?

Braşoveanu: Bineînţeles că pe prima, şi asta din mai multe motive: şi asta în primul rând datorită comportamentului gaborilor. Înainte nu se manifesta atât de evident tendinţa lor represivă, acest lucru permiţându-ne o exprimare mult mai bună atât în incinta stadionului (dpdv pirotehnic în primul rând) cât şi în afara sa (aici ştiţi foarte bine la ce mă refer). În momentul de faţă legislaţia şi modul ei de punere în aplicare de către gabori constituie cadrul perfect pentru săvârşirea multor abuzuri, de neimaginat pe alte stadioane ale Europei. Să facem o comparaţie cu Olanda dacă vreţi: la ultimul Feyenoord-Ajax, după meci, au fost arestaţi cam 800 de huligani ai gazdelor: au fost conduşi la comisariat, primind amenzi de până la 200 de euro (reprezentând să zicem a 10-a parte din salariul mediu din Olanda). La ultimul meci de pe Giuleşti din sezonul trecut, pentru abateri nesemnificative sau chiar imaginare s-au dat zeci de amenzi, unele ajungând la zeci de milioane. Nu ştiu cum de se poate aşa ceva… Tot la noi în ţară, se poate ca în timpul unor deplasări de sute de kilometri să nu ţi se permită să opreşti, nici pentru satisfacerea nevoilor…

Având în vedere crunta represiune din zilele noastre, se merita sa iti mai sustii echipa? Ce satisfacţii mai găseşti la un meci de fotbal?

Gabone: Nimeni şi nimic nu o să ne poată opri să intrăm în peluze deşi este clar că acest lucru ar bucura multă lume (garda, opinia publică); am trecut deja peste o încercare de a fi desfiinţaţi…confiscarea bannerului, represiunea exercitată în respectiva perioadă au constituit lovituri grele…dar aşa cum am spus am depăşit problemele.

Braşoveanu: Nu ştiu dacă se poate spune că mergem la meciuri pentru a avea satisfacţii. Este mai degrabă vorba de un mod de viaţă, de ceva care ne-a intrat în sânge şi la care nu mai putem renunţa. Da, au existat multe dezamăgiri, frustrări legate de modul în care suntem trataţi de societate (includ aici şi garda, deşi nu stiu dacă ar trebui), întrebându-ne dacă mai are rost să continuăm; răspunsul îl găsim de fiecare dată când ne strângem pentru a pleca spre stadion, când ne suim în trenuri sau microbuze pentru a susţine culorile clubului.

Crezi că vechimea in peluza îţi dă anumite drepturi?

Braşoveanu Da. Bineînţeles. Este cunoscut faptul că membrii galeriei rapidiste sunt cei mai devotaţi suporteri, fiind alături de echipă de-a lungul întreagii sale existenţe. Vorbind cel puţin de anii 80, Rapid era mai cunoscută prin prisma suporterilor săi decât datorită jucătorilor, suporterii fiind cei care au „cărat” clubul în cârcă. În aceste condiţii este firesc ca membrii vechii gărzi să aibă un cuvânt de spus atunci când se iau decizii la nivelul galeriei. Vorbim de oameni care merg neîntrerupt după echipă de 20-25 de ani – nu au cum să nu se bucure de respectul suporterilor mai tineri. Şi prin drepturile despre care vorbeşti, eu nu înţeleg „drepturile” pe care şi le arogau unii „bătrâni” în vremurile când am început să merg eu în deplasări (am vorbit de dormitul pe jos pe holuri, de luatul fularelor de la gât…). Din acest punct de vedere, cel puţin în ultimii 7-8 ani s-au schimbat multe lucruri în bine în galeria noastră.

Cum vezi evolutia fenomenului suporterilor organizati din Romania pe viitor?

Braşoveanu Având în vedere legislaţia care devine din ce în ce mai restrictivă când este vorba de libera manifestare pe stadioane cât şi faptul că pentru foarte tânăra generaţie prezenţa la un meci sau efectuarea unei deplasări constituie mai degrabă ceva prin care să iasă în evidenţă, fără a fi animată de vreun sentiment pentru clubul/culorile pe care le „susţine” – fapt care se vede foarte clar în maxim 1 an, când puştii vor căuta alte motive de distracţie, viitorul nu prea pare fericit… Eu cel puţin aşa văd lucrurile şi accept faptul că o parte din vină o purtăm chiar noi prin faptul că nu am făcut suficiente lucruri pentru a-i atrage şi păstra pe cei foarte tineri în peluze, aspect la care însă „lucrăm” în momentul de faţă.

Advertisements

Tags: , , , , , , , , ,


%d bloggers like this: