Interviu cu Vice – U Craiova

interviu luat în august 2006, publicat în revista Suporter nr.3

În acest număr partenerul de discutie este Vice, membru respectat al galeriei Universităţii Craiova. Haideţi să-l cunoaştem, în rândurile ce urmează!

– Spune-ne câteva lucruri despre tine!
– Eu nu sunt altceva decât un vechi locuitor al tribunei a II-a a stadionului “Central” şi un mai nou locatar al Peluzei Sud a stadionului “Ion Obemenco”. Am trăit fericirea MAXIMĂ, am plâns durerea MAXIMĂ, iar acum mă târăsc domol prin existenţă pe un drum lăuntric şi plin de peripeţii de tot felul. Am 40 de ani, o nevastă şi un băiat de 12 ani, destule defecte dar şi calităţi. Meditez, înjur, invoc, blestem, cânt, plâng, urăsc, iubesc. Iubesc echipa asta, mi-e dor de ea când n-o văd, ea este pentru mine esenţa frumosului şi a pasiunii dusă la extrem.

– Cum ai ajuns susţinătorul Universităţii Craiova?
– În Oltenia anilor ’80, nu aveai cum să ţii cu altă echipă. Am fost pe stadion de mic cu tatăl meu, iar restul vine de la sine. Am rămas cu “U” în suflet.

– Care a fost primul meci la care ai fost prezent şi ce anume te-a atras către galerie?
– 17 septembrie 1975, Cupa UEFA. “U” Craiova – Steaua Roşie Belgrad. 2 – 1 pentru sârbi, 40.000 de spectatori. Întotdeauna m-a atras cuvântul “galerie”. Aveam steag, fulare nu existau pe atunci, şi-mi plăcea să stau la “stemă”.

– Cum era viaţa de suporter de dinainte de ’90?
– Era frumos şi înainte de ’89. Făceam şi atunci deplasări. Deşi nu stăteam deloc bine din punct de vedere financiar îmi strângeam bani din timp pentru fiecare meci în parte. Memorabile rămân deplasările la Scorniceşti, cu FC Olt şi, la Bucureşti, cu Victoria, două echipe mici, dar de temut. Prima, echipă legată de numele lui Nicolae Ceauşescu, a doua, echipa securităţii… desfiinţate în 1990. În 1981, pe 16 septembrie, în CCE, la Craiova, a venit Olympiakos Pireu. Ce suporteri aveau grecii! Răi, asurzitori, tricouri şi fulare, voce, petarde, fumigene, ceva de vis. Mi-a rămas întipărită în minte imaginea grecilor şi acum, cu trecerea timpului. Le port un respect deosebit pentru felul în care ştiu să-şi susţină echipa.

– Care din deplasările la care ai participat ţi-au rămas în suflet?
– Am atâtea deplasări la viaţa mea, încât mi-e foarte greu să spun care dintre ele a fost mai palpitantă. Totuşi, în afară de deplasările masive din mai multe finale de Cupă, episodul “Sibiu” mi-a rămas întipărit. Craiova se bătea cu Flacăra Moreni pentru Cupa UEFA şi avea meci decisiv cu Inter Sibiu. Dacă băteau, mergeau în UEFA. 1.500 de suporteri au venit la Sibiu. Meciul s-a terminat 1-1 şi au avut loc mai multe incidente. Atunci am fost lovit puternic de Miliţie şi mi-am pierdut doi dinţi. Uneori aceste deplasări cer şi sacrificii.

– În perioada de după ’90, ce galerii au avut prezenţe semnificative pe “Centralul” din Bănie?
– În afară de Steaua, Dinamo şi Rapid, cele mai numeroase prezenţe le-au avut Timişoara, Petrolul, Reşiţa, Argeşul, Braşovul şi Clujul. Frumoase galeriile Timişoarei şi Reşiţei…

– Ce înseamnă pentru tine patriotismul local al fanilor Universităţii?
– Pentru mine există Republica Oltenia şi cred că nu numai eu gândesc aşa. Suntem mândri şi orgolioşi, nu lăsăm loc de interpretări. În Oltenia există o singură echipă-fanion şi stindard… UNIVERSITATEA.

– Mai e loc şi pentru naţionalism?
– Cum să nu fie loc şi pentru naţionalism? Să nu uitaţi niciodată că, la un simplu antrenament al României, pe “Ion Oblemenco”, au venit 15.000 de suporteri.

– Care este cel mai bun şi cel mai prost moment din activitatea ta de ultras?
– Nu ştiu dacă pot fi numit ultras. Am o vârstă destul de înaintată şi mulţi ar putea să spună că acest cuvânt e prea mult pentru mine. Eu însă mă consider un ultras cu vechi ştate. Cel mai frumos moment? Sunt mai multe: câştigarea titlului în 1991, salvarea de la retrogradare cu Braşovul, victoriile cu Dinamo… Cel mai urât moment: retrogradarea, dar şi corecţiile fizice aplicate de jandarmii din Braşov şi Ploieşti, pe care ţin să-i salut pe aceasta cale…

– Ce părere ai despre noua generaţie de ultraşi ai Craiovei?
– Ultraşii Craiovei sunt cei mai frumoşi din România. Îi cunosc pe majoritatea dintre ei şi ştiu ce pot. A fi ultras nu este un păcat si nicio povară, nu este o vină şi nici măcar o iluzie, ci eventual un atu! Dacă ştii să-l foloseşti cu inteligenţă, nu poţi fi decât în câştig. Important este să nu doarmă. Chiar dacă visează, lângă jandarmi, lângă duşmani, lângă bucurii. Riscă atunci când se trezesc să se-ntunece şi să le pară rău că este prea târziu.

– Care crezi că este rolul pe care cluburile trebuie să-l joace în viaţa galeriilor?
– Scurt şi cuprinzător. Cluburile nu ar trebui să se implice în viaţa galeriei.

– Ce a însemnat pentru suporterii olteni retrogradarea în Divizia B?
– Divizia B nu are vârstă, nici buletin, nici paşaport. Ea s-a născut într-un moment de neatenţie, strigându-şi către noi uimirea. Era nervoasă, nu ne voia acolo şi ne-a gonit de pe meleagurile ei acolo unde ne este locul. În acest răstimp, suporterii au fost mai uniţi ca niciodată şi au trecut foarte repede peste supărări…

– Suporterii căror echipe din ţară îţi plac?
– Îmi plac suporterii Timişoarei, dar şi, paradoxal, suporterii echipei pe care o urăsc cel mai mult, Dinamo. Timişorenii, chiar dacă susţin un hibrid, sunt frumoşi, iar “câinii” au idei, sunt curaţi, ştiu ce înseamnă, în profunzime, noţiunea de ultras. Atât, că şi-o iau în cap.

– Ce înseamnă pentru tine un meci de fotbal?
– Un meci de fotbal al Universităţii? Un balans punctat de un contrabalans. Un joc de noroc, în care miza nu-i nici mică, nici mare, ci incomensurabilă. Fericirea.

– Eşti prieten cu primul intervievat al acestei rubrici, Nicu Perifan. Ce ne poţi spune despre el?
– Despre Nicu Perifan? Ce băiat! Ultras adevărat, cu ştate vechi. L-am cunoscut la o întâlnire a fanilor, la Craiova şi de atunci am rămas prieteni foarte buni. Ştiu că a fost înlăturat de la Farul de către un individ dubios.

– Ce ne poţi spune despre aceste întâlniri? Ce echipe erau prezente şi care erau reprezentanţii lor?
– Nu au avut loc decât două întâlniri: prima la Braşov şi apoi la Craiova. Discutam în primul rând despre problemele cu poliţia. Cei care nu au dat curs acestei invitaţii au fost cei de la Steaua. Nu aveau pe cineva care să-i reprezinte şi au motivat că niciodată nu vor sta la masă cu Rapid, Dinamo şi Craiova. Am rămas cu o amintire frumoasă despre Constantin Mincea, şeful galeriei lui Rapid. Un om deosebit!

– Te întreb ca de la un reprezentant al noii generaţii de suporteri către un reprezentant al celei vechi. Nu crezi că noi, cei tineri, avem nevoie de ajutorul şi susţinerea voastră, a oamenilor ca tine, ca Nicu Perifan şi ca mulţi alţi eroi ai tribunelor?
– Cred că aveţi nevoie de susţinere, dar, practic, nu mai e timp. Noi, cei care am îmbătrânit, suntem acum depăşiţi de grijile cotidiene. Ăsta e adevărul. Nu trebuie decât să aveţi încredere în propriile voastre puteri.

– Ce înseamnă pentru tine a fi ultras?
– Ultras? O stare sufletească ce-ţi cere independenţă de acţiune şi de gândire şi, nu în ultimul rând, încredere.

Advertisements

Tags: , , ,


%d bloggers like this: