Ultrasi: Sange, ura si pasiune in numele Echipei si impotriva uniformei

Spectacolul din teren cere spectacol in tribune. Ei sunt mereu acolo, ultrasii sunt cei care afirma ca nimeni si nimic nu poate castiga in inima lor lupta pentru intaietate in ierarhia marilor iubiri in fata “Echipei”. Regulile nescrise ale codului “ultras” le dicteaza sa fie mereu langa echipa, iar pasiunea pusa in slujba acesteia nu-i lasa sa faca nici un pas inapoi in fata “adversarilor”. Suporterii celorlalte echipe, jandarmii si politistii, ochii vigilenti ai stewards-ilor si acum “obligatoriile”, camere de filmat le sunt dusmani, iar incidentele, uneori foarte violente apar aproape la fiecare meci.

Evenimentele de la Nijmegen, unde fanii dinamovisti s-au dat din nou in spectacol in Europa, aruncand cu torte, scaune si orice aveau la indemana in teren si in “adversarii” olandezii aflati de partea cealalta a baricadei, aduc din nou in discutie fanatismul din jurul fotbalului.

Fanii alb-rosii risca ca Dinamo sa piarda meciul la masa verde si sa fie eliminata din competitiile europene pentru mai multi ani, insa orice eventuala sanctiune paleste in fata satisfactiei data de faptul ca numele acestora s-a auzit nou in Europa, iar prestigiul in grupul select al celor guvernati de un cod nescris de legi, in care adversarul este cel mai mare dusman, nu face altceva decat sa creasca.

In 2005 mai multi suporteri ai echipei Dinamo au fost retinuti de politia bulgara in urma unor incidente care au avut loc inainte de partida cu Levski Sofia, din cadrul Cupei UEFA. In 2006 aceeasi suporteri dinamovisti s-au luat la bataie in avionul care ii ducea la Bruxelles unde urmau sa-si sustina favoritii in meciul cu FC Burges, insa cea mai mare isprava reusita de acestia a avut loc in fata eternilor rivali, gruparea din Ghencea. Pe 10 mai 1997 suporterii dinamovisti au dat foc peluzei din Ghencea, “realizarea” acestora facand inconjurul lumii, dupa ce importante posturi TV occidentale precum EuroNews sau CNN au prezentat imaginile de pe stadionul bucurestean.

Aradul, Timisoara, Clujul, Ploiestiul, Craiova, Galatiul sau Constanta sunt si ele pe harta punctelor fierbinti in care suporterii au propriul meci, inainte de fiecare disputa importanta din teren.

Fie ca se bat intre ei, cu suporterii adversi sau cu jandarmii, de fiecare data acestia au ca argument suprem iubirea pentru echipa. De o parte iubire si sustinere neconditionata, de partea cealalta ura dusa la pana la extrem fata de rival sunt sentimete ce se nasc simultan in inima aceluiasi suporter, ultrasul cand este vorba de echipa de suflet.

Rivalitati si acte de violenta, dar si coalitia pe care sunt dispusi sa o faca in momentul in care legile nescrise ale unor principii ridicate la rang de “crez suprem” le sunt amenintate, o mentalitate ce da expresie pana si vestimentatiei sau modului in care aleg sa-si petreaca timpul liber sau sa-si cheltuiasca banii sunt extemele intre care se defineste acest fenomen.

Inversunarea fata de Legea 4 si fata de Dumitru Dragomir, ura pentru uniforma si foarte multa pasiune pusa in slujba “Echipei” contureaza trairile suporterilor ultras, schitate intr-un interviu acordat FrontNews de doi dintre ultrasii rapidisti de la Collettivo.

Ultrasii isi revendica rolul de suporter perfect, mereu alaturi de echipa, la bine si la rau, dar pana unde poate sa mearga dragostea pentru echipa a unui astfel de suporter?

Atunci cand e vorba de echipa ta nu ai mama, nu ai tata, nu ti-e foame, nu ti-e sete, vezi decat ura pentru adversar si dorinta de a invinge cu orice pret, atat pe tren cat si in afara lui si in peluze. Fotbalul este caracterizat de rivalitati, niciodata nu vom sta in tribune sa ne aplaudam rivalii. Ala nu mai este fotbal, sau daca e, e golit de o mare parte din semnificatia fotbalului inteles de noi.

Sportul este o competitie, iar orice competitie atrage anumite rivalitati, atat intre cei care sunt implicati direct cat si intre cei care-i sustin pe acestia. Pana unde pot merge rivalitatile dintre suporteri si care sunt fortele care le pun in miscare?

Este o ura dusa la extrem. E in sange. Nu este o ura pentru o persoana, dar urasti ceea ce ea reprezinta. Urasti principiile care il definesc ca om, mai ales ca stii ca sunt intr-un puternic contrast cu cele care te definesc pe tine si care tie iti servesc ca model. Iti doresti un contac, dar nu intotdeauna se intampla asta. Simti nevoia sa bati, sa te bati… Asa apar conflictele. De la o injuratura, de la o vorba aruncata aiurea, il mai cunosti pe unu din grupul celalalt si iti aduci aminte ca te-a suparat vreodata, poate ai baut o bere in plus sau pot sa apara din senin.

La meciurile de fotbal, in special la cele in care se intalnesc echipe intre care sunt rivalitati foarte mari sunt prezenti si multi jandarmi. Cum decurg lucrurile cand acestia intra “in teren”?

Abuzuri intalnim la fiecare meci, nu doar la meciurile considerate a fi “de risc”. Ce parere poti sa ai despre ei. Atat ii duce capul. Se bucura cand au prilejul sa mai articuleze cate un suporter. Nu poarta acele ecusoane cu numele pentru a nu fi recunoscuti. Nici nu-ti poti imagina, dar in zece ani de cand merg la stadion am fost partas la multe abuzuri din partea lor. Ar trebui sa inteleaga ca asta le este meseria, ca e normal sa fie injurati si ca misiunea lor este sa pastreze ordinea, ori de foarte multe ori ei sunt cei care fac ca unele incidente minore sa degenereze prin violenta extema cu care aleg sa se manifeste in slujba “pastrarii acestei ordini”.

Totusi uneori ei sunt printre victime, iar cazul cameramanului Jandarmeriei de la Cluj, lovit cu atata bestialitate incat a necesitat 80 de zile de spitalizare, inainte de meciul CFR Cluj-Universitatea Cluj de anul trecut, este deja celebru. Ce pare aveti despre aceste situatii?

Ce parere sa am. Pentru el mi-a parut rau, dar pentru imaginea suporterului de la Cluj am simtit o bucurie enorma. Si atunci, cu politistul italian ucis la Palermo la fel. Toata lumea a criticat-o, dar sincer, eu m-am bucurat. Mi-a parut rau pentru familia lui, dar noi uram uniforma. Sunt convins ca va veni ziua, acum, peste un an, sau peste zece ani, cand si unul din noi va muri, dar si unul dintre ei. Si la cata ura simt, in ziua inmormantarii, voi merge la el la cimitir sa-i cant “La multi ani!”. Ii uram, uram uniforma. In momentul in care un suporter roman va muri din cauza unui jandarm, si sigur se va intampla si asta, cred ca va fi mai rau ca in ’89.

Ce inseamna sa fi ultras?

Pentru mine ultras reprezinta starea de spirit a suporterului perfect, pasiunea dusa pana la extrem pentru echipa iubita.

Pasiunea pentru echipa dusa pana la extrem, stare de spirit a suporterului perfect. Nu ar trebui sa existe totusi si niste limite in aceasta pasiune?

Limite pentru echipa pe care o iubesti nu ar trebui sa existe, poate doar anumite limite in ceea ce priveste felul in care intelegi sa iti manifesti aceasta iubire.Atunci arati ca iubesti echipa, cand esti cu ea in clipele dificile, cand esti aproape si o susti in clipele dificile, cand pierde, aia e iubire adevarata. Fenomenul ultras s-a transformat in timp, din ceva ce era un sentiment profund, intr-o moda. Ori a fi ultras nu inseamna in nici un caz dorinta de a epata, inseamna sustinere neconditionata pentru echipa, nu ceva care sa tina de moda, sau de violenta.

Cum se naste o grupare ultras, ia nastere spontan sau dupa multa munca, cu un plan puternic in spate?Cum s-a intamplat in cazul vostru?

Pai mergeam de foarte multi ani pe stadion, si cam de 2 ani eram un grup de vreo 20 de persoane, si fete si baieti care mergeam aproape de fiecare data impreuna. Atunci ne-am gandit sa facem si noi ceva pentru peluza noastra si am reusit acum un an sa afisam un bannner la un meci Rapid – Steaua. Avem un an si jumatate, am avut realizari, am fost apreciati pentru coregrafiile noastre atat de cei care sunt alaturi de noi in peluza, dar si de altii. Suntem respectati si pe stadion dar si afara… Grupul pot sa spun ca s-a format spontan, insa cand a fost vorba de o grupare in sensul propriu al cuvantului aceasta s-a realizat cu multa munca si bineinteles, cu o oarecare rigoare.

Cum sunt selectati membrii unei astfel de grupari, pentru ca nu este suficient sa iti doresti sa faci parte dintr-o grupare pentru a fi acceptat si cum se produc despartirile de anumiti membri. Care sunt cauzele pentru care acestea se produc?

Eu nu am mancat sa am bani pentru o coregrafie, altul nu si-a platit telefonul… Trebuie sa te sacrifici pentru echipa. Nu oricine poate sa faca parte dintr-un grup ultras. Trebuie sa merite, sa-ti castige increderea. Atunci cand ai nevoie de el trebuie sa fie acolo, indiferent la ce ora il suni, ca e 12 ziua sau 4 noaptea…Asta este cel mai important, daruirea.. sa fii trup si suflet pentru echipa. Unii s-au lasat, altii au preferat tribuna a II-a. Totul are un sfarsit. Cat va dura va dura. Noi pe stadioane vom fi mereu, si cand ne vom insura, si cand vom avea serviciu sau cand vom imbatrani. Oricum cred ca in 4-5 ani din cauza legii nu vor mai exista grupuri organizate de suporteri.

Dumitru Dragomir este unul dintre putinele personaje care se poate mandri cu “performanta” de a-i uni pe toti suporterii din Romania, pentru ca toti il injura si il trimit “la puscarie” dupa ce a inintat o lege cu privinta la violenta pe stadion. Ce parere aveti de aceasta lege si de felul in care aceasta este pusa in aplicare?

Ce parere pot sa am, are si puncte bune si puncte proaste aceasta lege. Printre cele bune ar fi aceea ca ii tempereaza pe cei “cu fitilul mai scurt”, dar sunt puncte din aceasta lege care nu are legatura cu sportul, cred ca fac mai mult rau decat bine. Nu inteleg ce este violent in a afisa un banner, a ridica un steag pe gard, a aprinde o torta, sau o fumigena?! Ok, daca aprindem o torta, aruncam cu ea in teren, sau aruncam cu ea in suporterii adversi, inteleg, suntem filmati, suntem luati si dusi la circa…dar asa, nu inteleg de trebuie sa fie interzis sa facem spectacol?! Nu o vedem decat ca pe o razbunare pe care Mitica Dragomir a incercat-o, si se pare ca ii si reuseste, asupra noastra, a suporterilor.

Legea 4 distruge fenomenul. O sa mute manifestarea din peluze, de la nivel coregrafic, cu torte, fumigene, coregrafii la nivel violent, in strada. Tot spectacolul asta, undeva este codificat, in lumea noastra a ultrasilor, exista o competitie la nivelul Europei. Ceea ce au realizat dinamovistii la meciul cu Steaua, din 1997, cand au resuist sa dea foc peluzei, este ceva incredibil. Inca e unic. Din punctul nostru de vedere, ultras, este o realizare, din punctul de vedere al celorlalti nu. Oricum, suntem intelesi de foarte putina lume si contestati de mult prea multi.

Cum ar trebui sa va perceapa lumea si ce faceti ca sa nu mai fiti intelesi gresit?

Nu vreau neaparat sa ma intelelaga lumea, dar trebuie sa inteleaga cine trebuie. E o pasiune. Asa cum eu nu inteleg pe unul care sta toata ziua nemiscat pe balta, la pescuit, poate tot asa el nu poate sa inteleaga cum, daca doamne fereste, mi-ar muri o ruda, as hotari sa fie inmormantata luni, pentru ca duminica are echipa meci. Este ceva dus la extrem, fiecare cu pasiunea lui, faptul ca o lege vrea sa opreasca asta va duce la mai rau…

Sursa: www.frontnews.ro

Advertisements

Tags:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: