Suporterii lui Union Berlin trec la treaba!

Tribune care stau să cadă, rezerve valutare zero, dar şi o dragoste imensă pentru culorile clubului. Este exact ceea ce i-a împins pe suporterii lui FC Union Berlin să-şi sufle mânecile, să pună mâna pe mistrie şi pe lopată şi să purceadă la treabă.

Ei bine, nu-i nicio glumă, fanii grupării germane care evoluează în liga a III-a vor construi noua arenă. Desigur, cu un proiect făcut de un arhitect capabil şi supravegheaţi şi organizaţi de doi ingineri specialişti în construcţii.

900 de “Nemuritori”

Potrivit cotidianului Stampa, ceva mai puţin de 1000 de susţinători ai echipei, sătui de promisiunile de asistenţă financiară, au decis să se organizeze şi să participe la renovarea arenei construită în 1920 şi devenita inutilizabilă în zilele noastre. Astfel, începând cu data de 2 iunie, oamenii se strâng, la ora 6:30, pe Ander Elten Forsterei, înarmaţi până în dinţi cu sculele de rigoare şi se apucă de treaba.

Desigur, fac muncă patriotică, nu primesc nimic pentru munca lor şi s-au strâns, până acum, 45.000 de ore. De remarcat că bărbaţii care au job şi nu se pot prezenta au fost de acord să doneze, fiecare, câte 20 de euro pe zi în contul deschis ad-hoc pentru susţinerea santierului. Din câte se pare, lucrurile merg foarte bine şi, în consecinţă, lucrările ar putea fi terminate anul viitor.

articol de Octavian METONI – ProSport.

Imagini cu ultrasii celor de la Union Berlin in tribune:

user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
user posted image
Advertisements

Tags: , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: