Jandarmeria ameninţă participanţii la sărbătoarea de 1 decembrie de la Alba Iulia

jandarmeria ameninta oamenii

Piaţa Universităţii 1990

Jandarmeria îşi confirmă iar profundul caracter anti-naţional. Astfel, parsoane din Bucureşti care doreau să vină la Alba Iulia pe 1 decembrie pentru a sărbători Ziua Naţională a României şi împlinirea a 90 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, au fost sunate pe numerele de telefon mobil de către angajaţi ai Jandarmeriei şi li s-a pus în vedere să nu afişeze nici un mesaj cu conotaţie legat de românii din Basarabia. Acest lucru vine după ce Jandarmeria a dat dovadă de exces de zel în interzicerea bannerelor “Basarabia pământ românesc” pe stadioanele de fotbal din România.

Alo? Plutonierul Constantinescu la telefon! Aş dori să ştiu cu ce vă deplasaţi până la Alba Iulia. Sper că nu aveţi iar mesaje cu conotaţie sau din alea cu Basarabia. Că după aia vedeţi voi ce vi se întâmplă… Mai multe persoane au fost sunate de acest individ, ce are impresia că menţine ordinea de drept în stat. Pentru cei nefamiliarizaţi cu “tehnica operativă” a jandarmilor şi oamenii care o îndeplinesc, el e Petrică. De obicei răspunde de galeriile de fotbal, încercând să obţină informaţii, pe care să le dea şefilor.

Ce lege au încălcat cei care vor merge la Alba Iulia? Cu ce drept sunt deranjaţi cu telefoane din partea unor ţărănuşi cu 4 clase? Şi mai ales cum îşi permite un angajat al statului să ameninţe?

Reprezentanţi ai celor care se vor deplasa pentru a sărbători Marea Unire la Alba Iulia au declarat că după întoarcerea de la Alba Iulia vor depune plângeri la organele abilitate împotriva “metodelor operative” ale Jandarmeriei şi a celor care le pun în practică, din banii noştri. De asemenea, pe parcursul deplasării şi pe 1 decembrie în Alba Iulia, vor apela la membri LADO (Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului) şi alte ONGuri de acest tip, pentru a supraveghea eventualele abuzuri ale organelor de “ordine”.

1 decembrie alba iulia 90 de ani de la marea unire

Vezi şi programul zilei de 1 decembrie 2008 la Alba Iulia, poate prea ofensiv pentru domnii jandarmi.

Advertisements

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: