Daniel, unul dintre fanii Stelei bătuţi la meciul cu Timişoara, vrea să i se facă dreptate

daniel insurgentiiUnul dintre suporterii bătuţi la partida de campionat dintre Steaua şi FC Timişoara trece la acuze şi spune că va face apel la justiţia ţării pentru a-l ajuta.

“Vreau să se facă dreptate şi pentru asta o să vorbesc cu părinÅ£ii mei ca să acÅ£ionăm în instanţă firma “Zmărăndescu VIP SECURITY”, al cărei conducător e Cătălin Zmărăndescuâ€?, a declarat suporterul vicecampioanei României.

Printre victimele care au rezultat din conflictul dintre suporterii Stelei şi firma care se ocupă cu securitatea stadionului “Steauaâ€? se regăseşte şi Daniel, un puşti de doar 16 ani. Tânărul susÅ£ine că se dusese să vadă ce scrie pe mesajul afişat de galeria roş-albastră şi a fost prins la mijloc în momentul în care firma de securitate, inclusiv Zmărăndescu, a intervenit pentru a-l lua pe individul care avea o torţă în mână.

“Am fost prins în acea învălmăşeală care s-a creat şi am fost bătut de Zmărăndescu şi oamenii lui până am căzut la pământ, iar când am încercat să mă ridic mi s-a pus electroşocul pe faţăâ€?, ne-a spus Daniel, îngrozit de clipele prin care a trecut. Puştiul nu a apucat să vadă figura celui care i-ar fi pus dispozitivul pe faţă, deoarece era ameÅ£it din cauza loviturilor şi a gazului lacrimogen.

Fiind întrebat de către reporterul Click! cum a reacÅ£ionat în momentul impactului cu dispozitivul pe bază de curent, elevul de liceu a spus: “Prima dată nu am ştiut că au folosit o astfel de armă, am crezut că a fost doar o lovitură puternică, pe urmă mi-am pus mâna pe obraz si am văzut că sângeram. Chiar dacă a trecut ceva timp de când s-a întâmplat, am rămas cu două găuri pe faţăâ€?.

Fanul Stelei a afirmat că după ce a fost scos din peluză, nu a fost lăsat să părăsească incinta arenei, fiind reÅ£inut până au venit părinÅ£ii lui. “Când m-a văzut mama cum arătam, a început să tremure, niciodată nu am văzut-o aşaâ€?, îşi aminteşte Daniel.

25 de fani reţinuţi

În urma incidentelor petrecute la meciul Steaua-FC Timişoara, au fost reţinuţi aproximativ 25 de suporteri, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru.

Nu se ştie cine l-a lovit

La acea vreme, după încheierea partidei din Ghencea, Cătălin Zmărăndescu şi-a justificat intervenÅ£ia astfel: “În timpul incidentelor din peluza I, unul dintre cei care aprinseseră torÅ£e m-a lovit în momentul în care noi voiam să-i extragem pe cei care încercau să facă scandal. Dacă îşi închipuie cineva că o să stau să mă lovească, se înşală şi niciodată nu o să dau înapoi pentru a opri astfel de manifestăriâ€?.

Şeful securităţii grupării roş-albastre a mai adăugat că firma sa nu are în dotare dispozitive pe bază de curent. Dacă se va demonstra că persoanele care s-au ocupat de securitatea stadionului au folosit electroşocul, lucrurile pot lua o întorsătură gravă pentru luptătorul profesionist şi firma sa, având în vedere faptul că singurele zone legale unde se poate aplica sunt la umăr, şold şi pulpă, în nici un caz pe faţă.

Sursa

Poza cu Daniel de la meci

Si una recenta

Advertisements

Tags: , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: