BNR pregăteşte desfiinţarea Progresului

progresulUpdate: SituaÅ£ia de urgenţă din Parcul cu Platani devine din ce în ce mai tensionată. Cotroceniul, un cartier liniştit de obicei, fierbe şi este pe punctul de a da în clocot. După comunicatul de presă al clubului, reacÅ£ia suporterilor nu a întârziat să apară. Furia lor este îndreptată împotriva tuturor celor care doresc desfiinÅ£area clubului din str. Dr. Lister. Am stat de vorbă cu Teo, liderul galeriei bancare intitulată “Sector Bâ€?, care a declarat pentru liga2.ro:

“Vrem să se rezolve situaÅ£ia clubului şi să fim ca Braşovul, Urziceniul sau, de ce nu, CFR Cluj. Ne dorim conducători mai buni, aşa cum au echipele acestea. În situaÅ£ia actuală, suferinÅ£a nu se lasă să ne gândim la performanÅ£e, ne dorim măcar linişte la club. Suntem dispuşi să susÅ£inem pe oricine va Å£ine clubul pe linia de plutire. Dacă se va organiza un miting, vom participa şi noi ! Vrem să ajutăm echipa ! În cazul în care Progresul se va desfiinÅ£a, noi, suporterii, vom înfiinÅ£a o nouă echipă cu acelaşi nume sau o denumire asemănătoare, chiar dacă o vom lua de la zero, din ultimul eşalon ! Vom face orice să păstrăm numele şi tradiÅ£ia clublui !â€?

Sursa: liga2.ro

Conducerea clubului Progesul Bucuresti a emis un comunicat de presa in care acuza conducerea BNR ca vrea desfiintarea echipei:

“Actionarii SC FC Progresul Bucuresti SA, dupa eforturi deosebite facute la acest inceput de an, pentru a redresa situatia financiara a clubului, astfel incat performanta sa poata continua, se confrunta astazi cu o situatie cu totul speciala: anjagatii BNR din Complexul “Cotroceni” refuza sa permita accesul lucratorilor Distrigaz SA in incinta Parcului cu Platani, pentru a verifica si porni instalatia de gaze naturale. Astfel, nu se poate derula contractul incheiat intre clubul nostru si Distrigaz Sud, facand imposibila desfasurarea activitatii sportive.

In aceste conditii, este foarte posibil ca un club de fotbal de traditie din Romania sa se desfiinteze, dupa 65 de ani de existenta – trimitand astfel in somaj peste 100 de persoane si destramand Centrul de copii si juniori, unde activeaza peste 200 de copii, centru recunoscut pentru jucatorii de valoare formati aici, de-a lungul timpului.

In conditii de criza economica severa, este inca o lovitura sub centura, provocata de iresponsabilitatea unor angajati ai BNR. Pe langa faptul ca lezeaza imaginea unei institutii extrem de importante din Romania, Banca Nationala a Romaniei, acest fapt poate aduce grave prejudicii chiar imobilelor proprietatea BNR, care pot suferi daune serioase, in conditii de iarna, fara incalzire.

Ne rezervam dreptul de a solicita Primarului General al Municipiului Bucuresti autorizatia pentru un miting, la intrarea principala a Bancii Nationale a Romaniei, la care sa participe angajatii si jucatorii, seniori ca si juniori, antrenorii, actionarii, suporterii, toti cei care continua de ani de zile sa activeze sub culorile bleu-albastru ale unui club infiintat in 1944 chiar de BNR”, se arata in comunicatul semnat de Av. Bogdan Tohãneanu, actionar al echipei din Parcul cu Platani.

Sursa

Advertisements

Tags: , ,

No Responses to “BNR pregăteşte desfiinţarea Progresului”

  1. un pustan Says:

    inca odata intreb.. ce legatura are cu fenomenul ultras?

  2. ok Says:

    Fans FCN?

  3. rica Says:

    daca se desfinta Steaua Rapid sau Dinamo avea 😉 …asa nu are legatura !!!nu?

  4. StilulVechi Says:

    Pai are legatura, pentru ca in trecut Progresul avea multi fani.Si in prezent Progresul mai are suporteri, putini la numar si cu o medie de varsta de peste 35-45 de ani, dar are si un grup ultra’ nu foarte cunosct dar care oricum conteaza.Orice grup ultra’ serios merita luat in seama, ma ales acum cand fenomenul este in pericol sa dispara.

  5. WR Says:

    @un pustan esti prost rau de tot , mai bine ai tace!

  6. wolves-petrolul Says:

    @un pustan nu ai u treaba prin alte parti ???? incepi sa ne cam plictisesti IMBECILULE………………………………………………………cat despre progresu ,sincer imi pare foarte rau de ce se intampla in parcul cu platani….respect pt baietii care sunt inca alaturi de echipa….

  7. spiridus Says:

    cate una cate una liga 2 se duce la vale deja 3 echipa s-au desfintat pacat si inca mai sunt vreo 4 in stadul de a se desfinta SALVATI FOTBALUL ROMANESC !!!

  8. A.F.U 1994 Says:

    este pacat pentru progresul sa se desfinteze.au un grup de suporteri care incearca sa se afirme si ei in scena ultras!SALVATI FOTBALUL ROMANESC!!!

  9. cireasa Says:

    bai frate…la orice articol se gaseste unu sa intrebe ‘ce leg are asta cu fenomenu’. sunteti redusi baieti??? legat de subiect imi pare rau de cei de la FANS…oricum sincer cred ca se gaseste o solutie si nu se desfiinteaza echipa;)

  10. FC PROGRESUL BUCURESTI Says:

    FANS NU MAI EXISTA DE UN AN DE ZILE.

  11. StilulVechi Says:

    http://www.sportm.ro/Fotbal-intern/fenomenul-ultra-pana-cand.html

  12. C"U" totii eram regimente romane... Says:

    orice club de fotbal e mare pacat daca se desfiinteaza, are de suferit intreg fotbalul national

  13. 06SB Says:

    FANS nu mai exista de ceva vreme, desi majoritatea ii stim tot sub denumirea asta. Pacat de baieti. Nu e usor sa sustii o echipa cu foarte putini suporteri, care se afla in acelas oras cu Steaua, Rapid, Dinamo. Nu e usor sa sustii o echipa care se zbate in mocirla din pricina unor oameni care au tot avut “grija” de club. Nu e usor ca 20 d oamenii sa se lupte mereu cu o conducere ostila. Nu e usor sa faci deplasari mereu pe banii tai si sa rada de tine toti marlanii care nu stiu ce inseamna cu adevarat sa faci sacrificii. E usor sa vorbesti cand faci parte dintr-o peluza mare, finantata. Succes baieti!

  14. romanian.fan Says:

    nu cred ca se poate desfinta clubul !
    are o istorie frumoasa si nu le’o poate lua nimeni !

  15. kst Says:

    respect “bancarii”

  16. WR Says:

    http://sectorulb.com/

  17. doar Otelul!! Says:

    cum pula mea poti sa zici ca nu are legatura cu fenomenul ultras..?? esti un baiat de internet…esti un ultras de tastatura…posteaza dracu pe linkuri de tenis in pula mea….scuzati ca am vorbit urat…dar asa merita aceasta persoana..!!!…

  18. cotos Says:

    Ar mai disparea inca o echipa de traditie…Una dupa alta dispar echipele cu istorie,si apar unele care s-au infiintat in urma cu 4 ani…Ce ne e si cu globalizarea asta…

  19. floriiin brici Says:

    ce pula mea de traditie are prgresul,ma?achipa frizerilor…

  20. admin Says:

    Update:
    SituaÅ£ia de urgenţă din Parcul cu Platani devine din ce în ce mai tensionată. Cotroceniul, un cartier liniştit de obicei, fierbe şi este pe punctul de a da în clocot. După comunicatul de presă al clubului, reacÅ£ia suporterilor nu a întârziat să apară. Furia lor este îndreptată împotriva tuturor celor care doresc desfiinÅ£area clubului din str. Dr. Lister. Am stat de vorbă cu Teo, liderul galeriei bancare intitulată “Sector Bâ€?, care ne-a declarat în exclusivitate pentru liga2.ro:

    “Vrem să se rezolve situaÅ£ia clubului şi să fim ca Braşovul, Urziceniul sau, de ce nu, CFR Cluj. Ne dorim conducători mai buni, aşa cum au echipele acestea. În situaÅ£ia actuală, suferinÅ£a nu se lasă să ne gândim la performanÅ£e, ne dorim măcar linişte la club. Suntem dispuşi să susÅ£inem pe oricine va Å£ine clubul pe linia de plutire. Dacă se va organiza un miting, vom participa şi noi ! Vrem să ajutăm echipa ! În cazul în care Progresul se va desfiinÅ£a, noi, suporterii, vom înfiinÅ£a o nouă echipă cu acelaşi nume sau o denumire asemănătoare, chiar dacă o vom lua de la zero, din ultimul eşalon ! Vom face orice să păstrăm numele şi tradiÅ£ia clublui !â€?

    Sursa: liga2.ro

  21. un pustan Says:

    tot nu vad legatura..

  22. uytfuyffrdres54hgvyt Says:

    @un pustan esti retardat bai, du-te, poate tu ai treaba si noi te retinem

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: