Croaţii se unesc împotriva represiunii

navijaciReprezentanÅ£i ai celor mai importante 9 grupuri ultras din CroaÅ£ia (Armada, Bad Blue Boys, Demoni, Funcuti, Kohorta, Torcida şi White  Stones)  au susÅ£inut o conferinţă de presă, în care au spus că noua lege “antihuliganiâ€? care urmează să fie votată în Parlament a fost întocmită în mod neprofesionist şi fără a se Å£ine cont de părerea ultraşilor, cum promisese iniÅ£ial guvernul.

“Nu suntem în război cu guvernul, însă dacă noua lege va trece de Parlament suntem pregătiţi să o atacăm la Curtea Supremă de Justiţie dar şi la Tribunalul pentru Drepturile Omului de la Strasbourg.  Ultraşii au atras atenţia şi asupra faptului că, deşi au avut nu mai puţin de 3 întrevederi cu oameni din cabinetul vice-prim ministrului şi chiar cu vice -prim ministrul în persoană, cu demnitari din Ministerul de Justiţie precum şi cu reprezentanţi ai forţelor de ordine, noua lege a fost promovată în varianta iniţială fără a fi introduse în ea nici o modificare propusă de suporteri. Printre noile măsuri se numără posibilitatea autoritaţilor de a reţine paşapoartele suporterilor înaintea meciurilor internaţionale precum si aplicarea de interdictii de către forţele de ordine fără ca acestea să fie obligate să prezinte probe concludente înainte de a acorda interdicţia. La ora actuală, 107 ultraşi croati au primit interdictii care se aplica deja, fără a fi avut ocazia să conteste aceaste măsuri în instanţă. Alte măsuri propuse includ interdicţia de acoperire a feţei, precum şi refuzarea accesului pe stadion pentru persoanele care au consumat chiar şi o bere, asta în condiţiile în care aceeaşi bere şi alte produse alcoolice sunt servite în timpul partidelor, în zonele V.I.P. ale stadioanelor.

Sursa

Advertisements

Tags: , , ,

20 Responses to “Croaţii se unesc împotriva represiunii”

  1. vasluian Says:

    si vor reusi!

  2. WR Says:

    Asta ar trebui sa se intample si la noi

  3. sange Says:

    astia castiga ,noi suntem pre amici pentru mafia de la noi,ei is peste mafie!

  4. WR Says:

    http://www.ziare.com/Un_suporter_al_Borussiei_Dortmund__mort_dupa_ce_a_cazut_din_tribuna-645703.html

  5. OMUL-IN-CUSCA Says:

    Uitati-va cum au facut astia! Conferinta de presa, pe noi nu stiu daca ne luau in seama! Doamne ce legi aberante!
    Eu ma gandesc asha, daca nu o sa mai avem la cine sa apelam ca vad ba Strasbourg, Bruxelles si altele, daca intr-o zi vor modifica si drepturile omului asa cum vor vrea ei!? Deja se stie la nivel mare ca nu se respecta legile! Am ajuns sa venim cu Constitutia in mana la meci sa-i prezint jandarmului si el sa-mi raspunda “Stai sa-l intreb pe sefu’!” what? Sefu’:”Dai ba dreaqu cu legea lor, am zis ca n-au voie si gata!” eu la cine sa apelez in momentul ala? trebuie sa chem presa care si asa e impotriva mea?! ce trebuie sa fac? daca ne luam la bataie dovedim ce vor ei, luam bataie, amenzi si tot oricum nu rezolvam nimic? CE E DE FACUT?

  6. RedS Says:

    UN NOU ’89 la 20 de ani…ASTA E SOLUTIA!

  7. ScristY Says:

    o noua revolutie! muie comunistilor care ne conduc!

  8. jon007 Says:

    bravo lor, tot resoectul pentru ei, la noi se vorbeste mult si nu se face nimica………singura solutie “REVOLUTIA ULTRASILOR”

  9. romanesc Says:

    @sange

    Nu suntem deloc “mici” pt mafie, doar ca nimeni nu face nimic si nici nu incearca sa faca ceva.Si cand se propune ceva toti s-ar ca prostii : n-ai cu cine, in Romania niciodata, si toate celelalte clisee.

  10. Covurlui Says:

    Majoritatea celor din peluzele care au ceva de spus nu fac nimic. Iar daca peluze mai mici fac propuneri si au initiativa,cei din peluzele mari nu se baga pentru ca zic”hai ba, daca facem ceva sa fie initiativa noastra nu a alora ca is prea slabi pt. noi”.Pana la urma nu afce nimeni nimic si tot asa.Orgolii mari pt. oameni mici.Somn usor in continuare…

  11. fluffelu Says:

    da.. bv .. sarbii.. grecii.. merita tot respectul
    poate ar fi cazul sa actionam si noi sa nu mai stam cu capul plecat..

  12. Jack Says:

    Fata de croati suntem negru sub unghie.BBB si Torcida sunt in primele 10 brigazi din Europa fara discutie.Cred ca in top 100 nu ar incapea nici o brigada de la noi,daca e sa fim realisti.Astia provoaca teama ORIUNDE se duc,noi hohote de ras,asta e marea diferenta.

  13. q Says:

    ei au dovedit k la nevoie sunt uniti.aminititi va k atunci cind a intrat legea 4 in vigoare,a fost o intilnire la pitesti la care a fost numai cearta si biza

  14. manelo-punker Says:

    bah hai totusi sa incercam ceva…sa facem un nou miting in care sa precizam k ne sunt incalcate drepturiile…sa incercam sa facem ceva…dak vom sta nepasatori asa nu se va schimba nimic…ce ne costa sa incercam???dak nu luptam noi pt cauza noastra atunci cine???dragomir?…hai sa facem ceva pt noi si pt cei ce vor veni din spate…

  15. manelo-punker Says:

    @jack…ai dreptate…dar d c sa nu incercam sa ajungem la nivelul lor….dak tot stam si ne uitam la ei si nu incercam sa facem ceva sa ne creasca nivelul degeaba…vom ajunge sa ne batem la “retrogadare”

  16. nimic Says:

    suntem pre “mici” k sa ne putem compara cu croatii…mici in ce sens?!…nu avem nici fenomenu’ la cotele lor…oricum cat de curand trebuie sa facem ceva nu putem sta sa faca sistemu cum vrea el…trebuie sa actionam cat mai curand posibil…

  17. cezar Says:

    Dupa ce am citit articolu, inainte sa arunc un ochi spre comenturi eram sigur ca o sa vad reactii gen: “Fata de croati suntem negru sub unghie”…”da.. bv .. sarbii.. grecii.. merita tot respectul”..”bravo lor, tot resoectul pentru ei” urmate bineintels de : “noi suntem prea mici” etc..
    Ne place chestia asta la nebunie cum vedem ceva de genu zici ca suntem in delir iubim sa comparam ..”cum e la ei asa da, cum e la noi asa nu”, oare cand o sa ne saturam si o sa ne acceptam stilu..pt ca da asta e stilu nostru bun-rau-modest-slab dar al nostru, altu n`avem, asta avem cu asta defilam! Ne urnim greu, facem lucrurile aiurea, in final tot noi iesim prost chiar si`n ochii propriilor simpatizanti. In mod normal fenomenu ar fi la noi in plina dezvoltare dar vremurile astea de maro nu ne permit sa ne facem de cap, astia putini asa cum suntem incercam sa tinem capu sus cum stim noi si cam asta stim noi, s au dus vreumurile in care faceam ce vedeam/auzeam la altii, ce citeam in supertifo si etc. Astia suntem!

  18. prin_craiova Says:

    bine zis Cezar….PUNCT

  19. Pr00niX Says:

    Da cezar poate ai dreptate…da de ce trebuie sa inghitim mereu cacaturi de genu`: Fara torte,fara fumigiene,fara fete acoperite, fara …plm. Bun stilu nostru,astia suntem da daca vom continua sa tinem capu`plecat o sa ajungem sa ni se interzica sa purtam si sepci, fulare pt nustiu ce motive. FARA ATITUDINE

  20. IO Says:

    Noi stim sa ne impunem , pe cand voi…:(

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: