Comunicat AISS: Protestele vor continua!

Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti doreşte să anunţe că protestele împotriva creditorului Stelei George Becali şi a preşedintelui Valeriu Argăseală, începute încă de la sfârşitul turului trecut vor continua şi în următoarele partide.

Dorim să menţionăm încă o dată faptul că actualele proteste nu sunt în nici un fel îndreptate împotriva jucătorilor Stelei, pe care-i rugăm pe această cale să nu se lase atraşi în acțiuni de manipulare sugerate sau ordonate de patron, într-o luptă care nu le aparţine şi de care nu sunt vinovați. În acest sens, îi rugăm să nu se implice în declarații inutile ce ar putea provoca neînțelegeri sau o mutare a atenției de la acest conflict şi de la adevăratul vinovat.

În loc să continue să peroreze despre cele câteva sute de „vagabonziâ€? care-l înjură, îl îndemnăm pe George Becali să-şi ia un timp de reflecÅ£ie şi să încerce să îşi dea seama de ce a ajuns în situaÅ£ia de a fi înjurat şi contestat cu atâta patimă de către un stadion întreg, indiferent de jocul Stelei sau de situaÅ£ia scorului. De ce din ce în ce mai mulÅ£i suporteri nu mai au niciun pic de încredere în persoana sa, de ce reacÅ£iile sale dezgustă din ce în ce mai mulÅ£i iubitori ai fotbalului, stelişti sau nu.

De altfel, circul din ultimele zile legat de vânzarea Stelei către un „investitorâ€? israelian de care n-a auzit nimeni, nu face decât să mai arate încă o dată felul în care conducerea Stelei înÅ£elege să trateze această criză şi preÅ£ul care poate fi pus pe vorbele lui George Becali.

Deşi înţelegem că o eventuală schimbare a conducerii clubului ar duce la o situaţie dificilă pentru Steaua şi probabil la compromiterea actualului sezon competiţional, suntem absolut convinşi că un club de talia Stelei poate oricând găsi un investitor cu suficient de multe resurse financiare şi în acelaşi timp cu un nivel de bun simţ şi inteligenţă mult superior celui de care dispune George Becali.

În încheiere, dorim să-i atragem atenţia lui George Becali şi conducerii Stelei că protestele (chiar injurioase) la adresa oficialilor unui club NU sunt sancţionate conform prevederilor Legii 4/2008, aceasta pedepsind doar injuriile aduse oficialilor FRF sau LPF.

Mai mult decât atât, îi reamintim lui George Becali că dumnealui nu este din punct de vedere formal conducătorul Stelei, situaţie de care se prevalează de fiecare dată când se pune problema să răspundă pentru anumite gesturi sau declaraţii. Prin urmare, orice interzicere a unor suporteri care au avut curajul să protesteze împotriva sa este total ilegală, iar AISS va sprijini toţi suporterii stelişti care se vor găsi în această situaţie.

Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti

Advertisements

Tags: , , ,

No Responses to “Comunicat AISS: Protestele vor continua!”

  1. romanian.fan Says:

    CIOBANE pleaca f.g.m din GHENCEA [cenzurat] !!!!!

  2. Baiatu din peluza Says:

    bine au punctat cei de la A.i.s.s

  3. vlad Says:

    ciobane te vom contesta si injura pana cand vei pleca!!!!!

  4. cta Says:

    ramai la steaua gigi.dui in b.sa moara toti stelisti din constanta.aria

  5. Baiatu din peluza Says:

    cta , comentariu tau m-a amuzat extrem de mult

    ti-ar sta bine ca bufon

  6. nu stiu Says:

    Off topic imi doresc sa spun cateva lucruri administratorilor acestui site . Va rog frumos incercati sa luati legatura cu cativa oameni pentru a se face cont + parola fiecaruia care este in stare sa scrie corect adica adevarat cat si corect din punct de vedere gramatical sau literar . Usor usor se duce si siteul asta de rapa … pacat ! Nu o luati ca o jignire sau altceva … Voua nu va pun semne de intrebare oamenii care posteaza cu mey tey , k , 0ke , c3 f@c! ? sau etc ?

  7. abecedar Says:

    piei satana

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: